Data publicării:

Rafila, despre valul de copii răciți: Are legătură și cu renunțarea la mască

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Alexandru Rafila/ foto gov.ro
Alexandru Rafila/ foto gov.ro

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a fost întrebat, marți, despre valul de pacienți din spitalele de copii.

Alexandru Rafila a spus, marți, că „primăvara se întâmplă să fie viroze, nu e un lucru neobișnuit”.

„Nu cred că este o situație de lungă durată, probabil că, odată cu încălzirea vremii, și numărul de viroze se va reduce”, a spus Alexandru Rafila.

Întrebat în ce măsură numărul mare de copii bolnavi are legătură cu renunțarea la mască, Alexandru Rafila a răspuns astfel: „Are legătură, pentru că masca este o barieră mecanică, protejează față de transmiterea tuturor virozelor respiratorii și, odată cu renunțarea la mască în interior, e normal că a crescut și numărul de astfel de infecții”.

Alexandru Rafila, despre COVID-19: Începând cu săptămâna viitoare, vom intra și noi pe un trend descendent

România va intra, începând de săptămâna viitoare, pe un trend descendent al noilor cazuri de Covid-19, care să ducă la dispariția acestei probleme de sănătate publică în perioada următoare și la reluarea activităților în mod obișnuit, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„Având în vedere trendul regional, opinia noastră este că, începând cu săptămâna viitoare, vom intra și noi pe un trend descendent care să ducă la dispariția, încet-încet, a acestei probleme de sănătate publică în perioada următoare și la reluarea activităților în mod obișnuit. Rămânem în continuare, așa cum știți, vigilenți. Suntem cu toate sistemele în funcțiune, începând cu testare, monitorizare, evaluarea pacienților în centrele ambulatoriu, medicație și, bineînțeles, paturi în spitale”, a precizat Alexandru Rafila.

Bilanț coronavirus. Peste 4.200 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.276 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.325 mai multe față de ziua anterioară.

533 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 366 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.702 cu 145 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 398 persoane, cu 2 mai puțin decât în ziua anterioară.

Dintre cei 398 pacienți internați la ATI, 346 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 183 sunt minori, toți fiind internați în secții și cu 33 mai puțin decât în ziua anterioară. Nu există niciun minor internat în secțiile ATI ale unităților sanitare.

Până astăzi, 64.958 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel