Data publicării:

RAED ARAFAT, PROFESOR LA UMF IAȘI. Raed Arafat va preda la UMF Iași și va coordona o rețea SMURD pentru Republica Moldova

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, va fi cadru didactic asociat la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Anunţul a fost făcut miercuri, de către rectorul instituţiei, Vasile Astărăstoae, care a precizat că Arafat va încerca să coordoneze de la Iaşi o reţea SMURD care să aibă intervenţii şi în Republica Moldova.

"Mă bucură şi mă onorează mult această numire şi sper ca împreună cu Diana Cimpoeşu (medic-şef UPU-SMURD la Spitalul 'Sfântul Spiridon' din Iaşi - n.r.) să reuşim să realizăm performanţe în această disciplină la Iaşi. Mulţumesc Senatului Universităţii pentru propunerea şi acceptarea mea", a transmis printr-un mesaj video Raed Arafat, care este plecat la Praga şi nu a putut fi prezent la ceremonia de la UMF Iaşi.

Va coordona o rețea SMURD pentru Republica Moldova

Rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae, a declarat că, împreună cu şeful UPU-SMURD, Diana Cimpoeşu, Raed Arafat va încerca să coordoneze de la Iaşi o reţea SMURD care să aibă intervenţii şi în Republica Moldova.

"Am luat această decizie pentru că vorbim de o personalitate în domeniu, care a făcut deja suficiente lucruri. Pentru că poate să dezvolte această disciplină la Iaşi împreună cu Diana Cimpoeşu. Noi am fost primii care ne-am mişcat şi i-am făcut această propunere, iar la Iaşi vom crea un centru de referinţă pentru medicina de urgenţă, care va acoperi şi Republica Moldova", a afirmat Vasile Astărăstoae, citat de Mediafax.

El a explicat că Raed Arafat va veni la Iaşi pentru a ţine cursuri şi se va ocupa de rezidenţi, în prezent fiind încheiat un contract pe o perioadă de doi ani între fondatorul SMURD și UMF Iaşi.

UMF Iaşi are aproximativ 9.000 de studenţi la cele patru facultăţi ale sale: Medicină Generală, Farmacie, Medicină Dentară şi Bioinginerie Medicală.

Citește și: Raed Arafat trage un semnal de alarmă, după avertismentele DCNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel