Radu Tudor, mesaj FERM pentru GCS, Guvern şi medici. "La asta mă aştept. Altfel, suntem sortiţi eşecului!"
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Radu Tudor - sursa: Facebook
Radu Tudor - sursa: Facebook
Jurnalistul Radu Tudor a transmis un mesaj ferm reprezentanţilor Guvernului Orban, Grupului de Comunicare Strategică şi specialiştilor în ceea ce priveşte gestionarea pandemiei. 

"Eu mă aştept ca oamenii aceştia, în fiecare dimineaţă şi după-amiază, câte o oră, să se aşeze la o masă şi să confrunte datele. Politicienii să îi asculte pe specialişti, angajaţii Palatului Victoria să ceară opinia medicilor, să facă un raport comun şi două ore din cele opt sau zece pe care ei le muncesc pe zi să fie dedicate acestei pandemii, printr-un efort comun. Dar dacă unul trage hăis, unul cea, unul vorbeşte ceva, altul altceva, nu se întâlnesc nu comunică, nu au o agendă comună, înseamnă că suntem sortiţi eşecului încă de la începutul valului doi, care e mai sever dacă valul unu. 

Eu încă mai sper că cei de la Palatul Victoria îşi vor face după nouă luni de pandemie o agendă comună cu medicii, responsabilii pe care i-au stabilit şi în GCS, şi în INSP, şi în Ministerul Sănătăţii. Cred că sunt zece oameni mari şi laţi cu care trebuie să se întâlnească două ore pe zi, să stabilească ce e de făcut, să îi asculte pe medici. Este o criză medicală, în care nu trebuie impuse elemente politice, de influenţă păcătoasă, nefastă. Staţi oameni buni de vorbă între voi, faceţi videoconferinţă. Încercaţi să fiţi coerenţi în faţa populaţiei. E nevoie de un mesaj comun, de întâlniri de discuţii, de comunicare", a declarat Radu Tudor la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel