Data publicării:
Accident aviatic Mureș. Radu Tudor: Voi, politicienilor, mergeţi în maşini noi şi scumpe, iar tinerii piloți zboară pe aeronave care au dublu vârsta lor
Radu Tudor a reacționat după accidentul aviatic din județul Mureș, în care un avion MiG 21 LanceR al MApN s-a prăbușit. Pilotul a reușit să se catapulteze și a scăpat cu viață. El a fost transportat, astăzi, la Spitalul Militar din București.
"Imaginile pe care le vedeţi ar trebui să nu se mai repete niciodată. Nu ar trebui să mai avem incidente cu aeronave militare vechi, de producţie sovietică, de acum 40 de ani. Ar trebui să găsim resurse - şi sunt destule - să dăm Armatei să protejeze teritoriul naţional, populaţia României şi să fie perfect integrate în misiunile aliate", a spus Radu Tudor, în emisiunea Punctul de Întâlnire, de la Antena 3.
"Aceşti tineri piloţi militari reprezintă elita forţelor aeriene şi trebuie să avem grijă de ei. Solidaritatea Armatei se manifestă de fiecare dată când apar astfel de momente. Sunt obişnuiţi cu greul. Cei mai mulţi militari ai Armatei Române au avut colegi tineri care au murit în tragedii aeriene, terestre, navale. Au avut colegi care au murit în teatrele de operaţii. Au luptat acolo împotriva terorismului ca valul de terorism să nu mai vină peste noi, cum s-a întâmplat în 11 septembrie şi în alte momente dramatice.
"Este un semnal foarte serios pentru politicieni"
Este un semnal foarte serios pentru politicienii care, după 30 de ani, încă nu privesc cu atenţie la apărarea naţională, la sacrificiul făcut de aceşti tineri militari pe care îi pregătim, ne mândrim cu ei, îi vedem în fiecare zi survolând cerul ţării, dar atunci când se prăbușește un avion ne întrebăm de ce s-a întâmplat din nou asta. Pentru că voi, politicienilor, mergeţi în maşini foarte noi şi foarte scumpe, aveţi multe privilegii şi ei, tinerii piloți, la 20 şi ceva de ani, zboară pe aeronave care au dublu vârsta lor. Nu e în regulă acest lucru", a punctat Radu Tudor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News