Data publicării:

Radu Tudor: SUA se detașează de răfuiala din politica internă românească

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp

Radu Tudor spune că vizita Victoriei Nuland în România a fost interpretată drept o lucrare de control pe care Statele Unite ale Americii o dau țării noastre cu tema justiției și stat de drept.

Mai mult de atât, jurnalistul susține că mesajul asistentului secretarului de Stat american pe probleme europene și euroasiatice a fost unul echilibrat, Victoria Nuland nefavorizând nicio tabără politică din România. Radu Tudor mai subliniază faptul că SUA s-a detașat de răfuiala care există în politica românească.

"Vizita emisarului Departamentului de Stat Victoria Nuland a fost interpretată ca o lucrare de control pe care SUA o dau României cu tema justiție și stat de drept. SUA desfășoară ample operațiuni de cooperare militară și de intelligence cu România. Frecvent vin scrisori de mulțumire de la Washington la București. Relația politică este uneori afectată de mesajele distorsionate ce sunt transmise de la Cotroceni către americani, pentru răfuieli politice interne.

Mesajul Victoriei Nuland a fost unul echilibrat, fără sa dea satisfacție vreunei tabere politice din România. Echipa lui Traian Băsescu speră sa valorifice eventualele declarații ale demnitarului american împotriva Guvernului și a majorității USL.

După gafa imensă făcută în vara lui 2012, când Departamentul de Stat al SUA a creditat minciuna cu două milioane de voturi fraudate la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, SUA se detașează de răfuiala din politica internă românească", a scris Radu Tudor pe blog.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel