Data publicării:
Radu Răşinar, Astra Zeneca: Un sistem sanitar eficient trebuie să aibă prevenție și inovație. Medicii de familie vor un rol mai important, dar cu o condiţie
Radu Răşinar, Country President Astra Zeneca, a provocat participanţii la a 11-a ediţie a Aspen Healthcare Summit, la două exerciţii de imaginaţie. Acesta a punctat, astfel, nevoia de prevenţie şi inovaţie într-un sistem sanitar, pentru a creşte eficienţa, dar a vorbit şi de rolul medicilor de familie în economia sistemului sanitar.
"Este o presiune imediată care vine din circumstanţele post-pandemice, circumstanţele economice, lucrurile sunt relativ clare, acţiunile sunt absolut la obiect. Vreau să vă rog să vă imaginaţi două lucruri:
Primul dintre ele este un itinerariu de pacienţi, un patient journey. Pentru că la sfârşitul zilei, toate acţiunile pe care le facem acum se duc strategic către ce ne dorim să se întâmple. Dacă vă imaginaţi de la prevenţie, screening, diagnostic, tratament, monitorizare, şi aveţi acest parcurs în minte, un sistem cu adevărat eficient şi modern are două coordonate. Unul este prevenţia, pe care în acest exerciţiu imaginar aş vrea să o împingem într-o intervenţie cât mai rapidă, şi a doua este inovaţia. Şi atunci te duci în fiecare dintre acele puncte şi zici: Pot să fac ceva mai bine genetic, biologic, chimic, birocratic? Pentru că o intervenţie cât mai rapidă, ideal de la prevenţie, şi o inovaţie care aduce o intervenţie targetată, de fapt sunt coordonatele la care trebuie să ajungem. Toate celelalte acţiuni pe care le facem trebuie să aibă un sens în 3-5 ani când vom defini succesul", a precizat Radu Răşinar, Country President Astra Zeneca.
"Medicii de familie vor să aibă un rol mai important, în condiţiile unei remuneraţii eficiente"
"Al doilea exerciţiu este ziua de muncă a unui medic de familie. Vă las o secundă să vă gândiţi. Fac lucrul ăsta pentru că pornind de la topica de azi, legată de rezilienţă într-un sistem sanitar, medicii de familie reprezintă ca număr şi acoperire a pacienţilor contingentul cel mai important.
Am făcut un studiu, ne-am uitat comparativ la 5 ţări şi România, la cât de mult acest segment de medici este utilizat în cadrul economiei sistemului. Din rezultate a reieşit că în 3-5 ani medicii de familie vor ocupa un loc mai important în economia întregului sistem de sănătate. Ce e de asemenea interesant este că în ultimii 2-3 ani rolul lor a crescut semnificativ. Şi mai interesant este că îşi doresc să se întâmple acest lucru, bineînţeles în condiţiile unei remuneraţii eficiente.
Ultima idee, dacă aveţi în minte încă acest exerciţiu al unei zile de muncă din viaţa unui medic de familie, se duce la inovaţie. Fiecare lucru pe care putem să îl învăţăm, să îl adoptăm, să îl adopte sistemul nostru de sănătate, astfel încât intervenţiile să fie mai puţin birocratice, mai eficiente, mai devreme, dacă se poate în prevenţie, cred că e un deziderat strategic care se aliniază foarte bine la ce ne dorim să se întâmple mâine. Din păcate, abilitatea noastră să influenţăm astăzi e limitată, dar avem capacitatea să construim acel mâine de peste 3-5 ani", a concluzionat Radu Răşinar.
Institutul Aspen România organizează în data de 28 octombrie 2022, începând cu ora 09.00, la Hotel Sheraton (Calea Dorobanți 5-7, București), cea de-a 11-a ediție a evenimentului Aspen Healthcare Summit. Evenimentul va fi transmis live pe DC News și DC Medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News