Data actualizării:
Data publicării:

Radu Mazăre despre demisie: Îmi dau demisia când vreau eu, e decizia mea personală

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Radu Mazăre, primarul Constanţei, a fost deranjat de insistenţa cu care i se cere demisia la Constanţa, în contextul în care sute de constănțeni au ieșit în stradă luni și duminică seara.

„Îmi dau demisia când vreau eu, este decizia mea personală. Am zis că mă retrag, dar asta eu voi decide“, a declararat acesta, fiind prezent la Curtea de Apel Bucureşti.

Radu Mazăre a  explicat că s-a obişnuit cu rezultatul diferit al alegerilor de la Constanţa, unde câştigă PSD la alegerile locale şi parlamentare, dar pierde la prezidenţiale.

„Am început să mă obişnuiesc, oricât ne-am strădui, oamenii nu asociază echipa noastră de la Constanţa cu candidatul la Preşedinţie. E o problemă“, a recunoscut Mazăre.

Primarul a precizat că nu a discutat încă reacţia faţă de rezultatul alegerilor, dar că se va consulta cu colegii de la Constanţa, aşa cum spune că face întotdeauna.

Citește și: Radu Mazăre, solicitare de la PNL Constanța: Să demisioneze şi să plece din ţară 

El a evitat să răspundă dacă este cazul unor demisii locale sau centrale. Pe cele deja date de vicepreşedinţii săi, senatorul Nicolae Moga şi managerul RAJA Felix Stroe, le-acatalogat ca fiind făcute în urma „depresiei“. Una dintre demisii ar urma să fie retrasă marţi, 18 noiembrie.

„Eu nu am nimic. Sunt doar mâhnit, încerc să-mi dau seama ce s-a întâmplat, unde a fost greşeala. Eu mi-am dat silinţa în această campanie electorală. Echipa PSD a avut 80% oameni noi, spre deosebire de cea a lui Iohannis, unde au fost 80% oameni vechi care ne-au guvernat.

Oricum, pe constănţeni nu sunt supărat. M-au ales de 4 ori, cu 65% din primul tur. Ce să le reproşez? Iar cei care îmi cer demisia ies în stradă la fiecare schimbare de la preşedinţie. Au ieşit şi când cu Băsescu, în 2005 şi 2009. Dar demisia mi-o dau doar când vreau eu, e decizia mea personală sau oamenii mă pot demite, la vot“, a conchis Mazăre. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel