Data publicării:

RADET măreşte preţul pe gigacalorie, primăria vine cu subvenţii

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
primaria da subventii la caldura
primaria da subventii la caldura

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că aproximativ 400-450 de mii de bucureşteni ar putea beneficia de subvenţie la căldură, iar plata se poate face linear, precizând că îi sfătuieşte pe bucureşteni să plătească în tranşe, pentru a nu exista "vârf de efort" pentru iarnă.

"Nu mai aveam acoperire din buget pentru a putea menţine subvenţii. Subvenţia va fi diferenţiată, în sensul că aşteptăm să vedem câţi din oameni au nevoie de subvenţie şi o vom acorda", a spus Sorin Oprescu, citat de Mediafax.

Edilul a precizat că municipalitatea va încerca să protejeze partea de populaţie care are nevoie, precizând că ar putea beneficia de subvenţii 400-450 de mii de persoane din 1,5 milioane de contracte, rata de suportabilitate fiind de 5,85.

Oprescu a mai spus că salariul maxim pentru care va fi primită subvenţia nu a fost stabilit, urmând să vină de la ANAF lista cu veniturile persoanelor.

"Avem 450 de mii de oameni care sunt sub 10.000 sub 15.000, pe aceia îi vom subvenţiona primii", a precizat primarul Capitalei.

Sorin Oprescu a precizat că majorarea de 37 la sută a preţului la gigacalorie, de la 119 la aproximativ 160 de lei, este "cea mai mică pe care suntem în stare să o facem ca să nu încărcăm cetăţeanul".

Primarul general a precizat că, din punctul său de vedere, a ales să facă o singură mărire, Bucureştiul fiind pe locul 12 în ce priveşte preţul la gigacalorie.

Oprescu a mai spus că plata lineară asigură neîncărcarea facturii pentru iarnă şi îi sfătuieşte pe bucureşteni să plătească astfel pentru a nu exista "vârf de efort" pentru iarnă, considerând că bucureştenii se vor descurca cu aceste calcule.

"Este o încercare de menţinere a unei constanţe în sprijinul pe care îl dăm, în condiţiile în care Guvernul nu mai dă niciun ban la subvenţie, în condiţiile în care unii au salarii mari şi sunt subvenţionaţi. Nu este corect, nu este etic", a mai spus Oprescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel