Data actualizării:
Data publicării:

Racla cu moaștele Sf. Pantelimon a fost adusă la Catedrala Mitropolitană din Iași

Autor: Ioana Dinu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

Racla cu moaştele Sf. Mare Mucenic Tămăduitor Pantelimon a fost adusă, miercuri seara, de la Mănăstirea Sf. Pavel de pe Muntele Athos la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi aşezată alături de racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Moaştele Sf. Pantelimon au fost aduse la Iaşi de o delegaţie condusă de Nikodimos Rantsios, delegat al stareţului Partenie al Mănăstirii Sfântul Pavel din Muntele Athos, potrivit Agerpres. 

Delegaţia a fost primită de un sobor de preoţi şi diaconi, conduşi de ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Arhiepiscopul Iaşilor, şi PS Nichifor Botoşăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

La manifestarea religioasă au fost prezenţi primarul Mihai Chirica, precum şi credincioşi, mulţi dintre ei participând şi la rugăciunile oficiate în Catedrala Mitropolitană. Racla cu moaştele Sf. Pantelimon a fost aşezată lângă racla cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva.

Aceasta a fost scoasă miercuri dimineaţa din Catedrala Mitropolitană şi aşezată într-un baldachin special amenajat spre închinarea pelerinilor veniţi la Iaşi cu prilejul hramului Sfintei. Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi sfinţi vindecători. Medic renumit fiind, el a fost numit în timpul vieţii "doctor fără de arginţi".

În prezent, 7.200 de persoane aşteaptă la rând pentru a se închina la raclele sfinţilor. Potrivit estimărilor făcute de reprezentanţii Jandarmeriei, de miercuri dimineaţă, de când a început pelerinajul la Iaşi, s-au închinat peste 35.500 de persoane.

Până pe 15 octombrie se estimează că peste 300.000 de credincioşi vor veni la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din Iaşi pentru a participa la slujbele religioase şi alte activităţi desfăşurate în spaţiul public prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor fiind 13-14 octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel