Racheta care a căzut în Vâlcea și care i-a speriat pe localnici era, de fapt, o rachetă antigrindină. Martor: Am crezut că vine de la Putin!
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
S-a aflat de unde provenea racheta care a căzut în județul Vâlcea.

O rachetă a căzut în dimineața zilei de joi, 17 noiembrie, în comuna Lungești din sudul județului Vâlcea. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție (citește AICI).

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vâlcea s-a aflat atât tipul de rachetă cât și locul din care provine și urmează să se stabilească defecțiunile tehnice care au cauzat prăbușirea acesteia într-o zonă populată.

„La data de 17 noiembrie, în jurul orei 10:05, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au fost sesizați, prin sistemul de urgență 112, de către un reprezentant al Primăriei Lungești, cu privire la faptul că în comună s-ar fi prăbușit o rachetă antigrindină. Polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru a verifica aspectele sesizate și au stabilit că racheta antigrindină a fost identificată într-o zonă agricolă, fiind lansată de la punctul din Ștefănești - Vâlcea, al societății SC Intervenții Active în Atmosferă SA București.

La fața locului, pe lângă polițiștii competenți teritorial și efective ale ISU Vâlcea, s-au deplasat și reprezentanți ai societății amintite mai sus. Aceștia din urmă au preluat obiectul pentru stabilirea cu certitudine a problemelor tehnice apărute. În cauză, nu există victime și nu au fost înregistrate pagube materiale, nefiind constatate fapte de natură penală sau contravențională”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Vâlcea, Georgiana Țîrcu, conform Adevărul.

Oamenii au crezut că e o rachetă venită din Rusia

Fragmentul desprins dintr-o rachetă a aterizat în comuna Lungești, la zece metri de case, și s-a înfipt în pământ.

„Am crezut că a început războiul, că vine de la Putin” / „Am văzut-o când a trecut și apoi s-a înfipt în pământ”, au declarat unii martori, conform Știrile ProTV.

General Gheorghe Căunei-Florescu, șeful Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor: 

„A venit sub formă de piatră, pentru că această rachetă nu explodează, ea nu prezintă un pericol, și nu este construită în așa fel încât să explodeze și să producă daune umane. Până astăzi s-au lansat un număr de 46 de rachete, racheta cu numărul 47 din timpul lansării, azi, la 8:12 minute, nu a funcționat și nu a startat așa cum prevede tehnologia”, a precizat el.

Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor a început, de miercuri, primul experiment prin care încearcă să provoace precipitații cu ajutorul unor rachete lansate de la sol.

Racheta a adus la sol cinci litri de apă pe metru pătrat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel