Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Rabla Clasic 2017. Programul, suplimentat cu 25 milioane lei

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp

Programul "Rabla Clasic", sesiunea 2017 pentru persoane fizice, va fi suplimentat cu 25 de milioane de lei, ceea ce înseamnă un plus de 4.000 de prime de casare, a anunţat, joi, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Până la sfârşitul anului, 31 decembrie 2017, vom avea un total de aproximativ 25.000 de maşini noi care vor fi cumpărate de către români. În acelaşi timp, am prelungit şi termenul de depunere a dosarelor, tot până la data de 31 decembrie 2017 pentru persoanele fizice. Şi pentru că, în ultima perioadă, şi instituţiile statului, şi autorităţile locale doresc să-şi achiziţioneze maşini noi şi să se doteze cu astfel de autovehicule, am prelungit pentru persoanele juridice termenul de depunere până la 30 noiembrie 2017, ţinând cont şi de rectificarea bugetară", a afirmat Gavrilescu.

Pe de altă parte, ministrul Mediului a precizat că, în cazul Programului 'Rabla Plus', a fost modificat Ghidul de finanţare, tocmai pentru ca maşinile pentru care au fost aprobate dosarele de finanţare să poată fi livrate de către dealerii de maşini electrice.

"Ca noutate este şi Programul 'Rabla Plus'. Să nu uităm că anul acesta, eco-bonusul dat pentru 'Rabla Plus' a fost de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini 100% electrice, iar pentru maşinile hibrid plug-in sau hibrid un eco-bonus de 4.500 de euro. A fost o creştere semnificativă, iar până la ora actuală avem înscrieri pentru aproximativ 550 de maşini din gama 'Rabla Plus'. Pentru că am constatat că ne confruntăm cu anumite probleme, cum ar fi lipsa unor maşini în parcurile auto ale unor dealeri, a trebuit să modificăm Ghidul de finanţare atât pentru 'Rabla Plus', cât şi pentru 'Rabla Clasic', ordine care sunt deja postate pe site-ul ministerului, prin ghidurile de finanţare în care vor fi incluse programele din 2018 şi 2019", a explicat Graţiela Gavrilescu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel