Quintus: La Congres m-am regăsit într-o situaţie penibilă
Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, spune că rezultatul sondajului este doar unul orientativ, pentru că decizia desemnării candidatului liberal la prezidenţiale aparţine exclusiv Delegaţiei Permanente.
Mircea Ionescu-Quintus a precizat că doar Delegaţia Permanentă are atributul desemnării candidatului la Preşedinţia României, nu şi Congresul partidului.
"În statutul nostru, legea noastră fundamentală, se spune că desemnarea candidatului o face Delegaţia Permanentă. Punct. Nu se vorbeşte de un organism care să facă nominalizări pentru această calitate", a spus preşedintele de onoare al liberalilor pentru rtv.net, referindu-se la proiectul de rezoluţie privind susţinerea lui Klaus Johannis ce s-a aflat iniţial pe agenda Congresului PNL.
Citește și: Antonescu explică motivele revenirii sale de la Congresul PNL
Pe lângă problemele statutare, desemnarea candidatului la Congres ar fi creat şi probleme logistice. "La Congres, m-am regăsit într-o situaţie foarte penibilă, dar l-am convins pe domnul Johannis. Este un om ascultător. În condiţiile în care erau doi candidaţi, trebuiau să vorbească câte cinci susţinători pentru fiecare şi asta ar fi prelungit foarte mult dezbaterile", a explicat Ionescu-Quintus.
Liberalul a arătat că normal ar fi ca alegerea candidatului să se facă pe baza unui sondaj de opinie care să arate care dintre cei doi, Crin Antonescu sau Klaus Johannis, are şansele cele mai mari să obţină Preşedinţia României, însă cercetarea sociologică nu va fi un criteriu decisiv.
Citește și: Când se va tranșa lupta ANTONESCU-IOHANNIS și va fi desemnat prezidențiabilul PNL
"Nu este greu de făcut sondajul. Timp este destul, orice grăbire strică. Chiar dacă este gata la sfârşitul lunii august, Delegaţia poate fi convocată şi candidatul ales în numai câteva zile", a precizat Ionescu-Quintus.
Antonescu vs Iohannis: Candidatul PNL la prezidenţiale, desemnat pe baza unui SONDAJ DE OPINIE
În cazul ipotetic în care cei doi vor obţine scoruri apropiate, liderul liberal nu exclude ca decizia Delegaţiei să-l favorizeze pe cel clasat pe locul doi.
"Mai sunt şi alte valori ale candidaţilor ce pot subliniate într-o dezbatere în Delegaţie. Cercetarea sociologică este orientativă. Bine, asta dacă unul dintre cei doi candidaţi nu-şi retrage candidatura. Chiar şi aşa, cel care rămâne trebuie votat de jumătate plus unu dintre membrii Delegaţiei Permanente", a mai spus Mircea Ionescu Quintus.
Citește și: Quintus, mesaj pentru liberali: Dacă cineva are nevoie să...
Crin Antonescu a revenit sâmbătă asupra deciziei de a candida la alegerile prezidenţiale. Preşedintele PNL, Klaus Johannis, a retras din Congres propunerea de rezoluţie privind desemnarea candidatului partidului pentru Cotroceni, după ce în această cursă au intrat el şi Crin Antonescu.
Şedinţa noului Birou Politic Naţional al PNL a fost convocată pentru marţi după-amiază. Liberalii urmează să decidă comandarea sondajului prin care se va decide, la nivelul Delegaţiei Permanente, cine va fi candidatul PNL la Preşedinţie, Klaus Iohannis sau Crin Antonescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News