Putin, ținta unor noi ironii, după ce s-a afișat la o nouă masă uriașă / foto
Președintele rus Vladimir Putin a dezvăluit o nouă masă uriașă unde a păstrat o distanță considerabilă față de celelalte persoane.
Președintele s-a întâlnit săptămâna aceasta cu reprezentanți ai asociațiilor religioase din Rusia în Sala Sf. Ecaterina de la Kremlin, potrivit biroului său citat de Businesss Insider.
Imaginile difuzate de la întâlnire îl arată pe Putin stând pe o parte a unei mese dreptunghiulare albe, în timp ce oficialii religioși sunt toți înghesuiti pe cealaltă parte.
Nu a durat mult până când imaginile s-au viralizat pe rețelele de socializare, iar majoritatea internauților au făcut ironii pe baza acestora.
Anton Gerashchenko, un consilier al ministrului afacerilor interne al Ucrainei, a postat pe Twitter o fotografie a mesei:
„Poziția lui la masă spune multe. (Vi se pare că masa arată ca o piscină?)” Un utilizator al rețelei sociale Reddit a scris că masa prezintă o „oportunitate fantastică pentru trenul sushi”, a spus el referindu-se la benzile pe care circulă platouri cu sushi în restaurantele japoneze.
Celelalte mese extrem de mari la care s-a afișat Putin au captat anterior atenția globală.
În iunie anul trecut, el a fost văzut cu alți șefi de stat la o masă masivă în Turkmenistan. El s-a întâlnit anterior cu președintele francez Emmanuel Macron în februarie, la o masă de 4 metri, la Moscova.
După pandemia de COVID-19, Putin a devenit obsedat de sănătatea și siguranța sa. El este conștient de microbi și îi place să păstreze distanța față de oameni, potrivit mai multor rapoarte.
Putin is meeting representatives of different Russian religions in the Kremlin.
His position at the table says a lot.
(Does the table look like a pool to you?) pic.twitter.com/GAzDx82Eph— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) October 25, 2023
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News