Data publicării:
Putin: Rusia va insista în negocierile cu SUA pentru revenirea la arhitectura de securitate din 1997
Rusia este pregătită să continue negocierile cu Statele Unite şi cu Alianţa Nord-Atlantică, a spus, vineri, preşedintele Vladimir Putin.
Rusia este pregătită să continue negocierile cu Statele Unite şi cu Alianţa Nord-Atlantică pe tema garanţiilor de securitate în Europa, a spus preşedintele Vladimir Putin, insistând însă pentru oprirea extinderii NATO şi pentru revenirea la arhitectura de securitate din anul 1997.
Vladimir Putin a declarat că a abordat cu preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, în cursul întâlnirii de la Kremlin, problema negocierilor cu Statele Unite şi cu NATO pe tema garanţiilor de securitate.
„Am discutat despre situaţia legată de propunerile adresate de Rusia Occidentului, principalele solicitări fiind oprirea extinderii NATO, refuzul de a instala sisteme militare ofensive în apropierea frontierelor Rusiei şi revenirea la capabilităţile militare NATO şi la infrastructura militară din Europa din anul 1997, când a fost semnat Tratatul Rusia-NATO", a afirmat Vladimir Putin, citat de agenţia RIA Novosti, notează Mediafax.
Vladimir Putin i-a prezentat lui Aleksandr Lukaşenko stadiul negocierilor cu Statele Unite şi cu NATO, argumentând că problema garanţiilor de securitate este de interes inclusiv pentru Belarus. „Rusia este pregătită să urmeze direcţia negocierilor, cu condiţia ca toate problemele să fie analizate integral, fără a fi separate principalele propuneri ale noastre. Obţinerea garanţiilor reprezintă o prioritate absolută pentru Rusia", a subliniat liderul de la Kremlin.
Președintele Klaus Iohannis, despre situația din Ucraina: Orice s-ar întâmpla, vom reacționa adecvat împreună!
Trebuie să rămânem uniți în eforturile diplomatice, a spus Klaus Iohannis, în contextul tensiunilor Rusia - Ucraina.
„Cea mai importantă concluzie pe Ucraina și flancul estic a fost că trebuie să rămâne uniți și în eforturile diplomatice, și în eforturile economice și, evident, suntem pregătiți să luăm orice măsură se impune împreună, atunci când situația în teren se schimbă. Repet, suntem uniți, rămânem uniți, știm ce avem de făcut și orice se va întâmpla, vom reacționa adecvat împreună. Este cel mai important mesaj și cel mai puternic mesaj. (...) Noi ne dorim o soluție diplomatică. Nu-și dorește nimeni o soluție de tip sancțiuni și ne dorim ca situația să fie detensionată”, a declarat, joi, președintele Klaus Iohannis.
Amintim că președintele a mai spus că România este pregătită pentru un aflux de migranți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News