Data publicării:
Asasinare ambasador:Putin, prima declarație după asasinarea ambasadorului de la Ankara
Vladimir Putin este de părere că polițistul turc care l-a asasinat pe ambasadorul Rusiei la Ankara nu a acționat independent, ci a îndeplinit un ordin.
"Trebuie să aflăm cine a dat acest ordin. Asasinarea ambasadorului rus este o provocare menită să submineze procesul de pace din Siria", a declarat Vladimir Putin, potrivit Russia Today.
Putin, care a convocat o reuniune de urgență la Kremlin, a mai spus că Rusia a deschis o anchetă în cazul crimei de la Ankara, că anchetatorii se vor deplasa în Turcia.
De asemenea, președintele rus a spus că își dorește garanții din partea Turciei că diplomații ruși sunt în siguranță și a mai afirmat că a ordonat ca măsurile de securitate să fie consolidate la toate reprezentanțele diplomatice ale Federației Ruse în lume.
"Vom intensifica lupta împotriva terorismului și bandiții vor simți diferența," a afirmat Putin, citat de Reuters.
El a adăugat că ambasadorul va fi decorat post mortem, ca un soldat care a murit la datorie, notează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News