Aprobarea dată în martie de Comisia Europeană pentru proiectul de extindere a centralei de la Paks 'nu este acceptabilă', a indicat guvernul austriac într-un comunicat. Viena a precizat că aşteaptă publicarea deciziei pentru a depune o plângere ale cărei 'detalii juridice sunt actualmente în studiu'.
Proiectul de extindere a centralei nucleare de la Paks, în apropiere de Budapesta, se ridică la 12,5 miliarde de euro şi ar urma să fie finanţat în proporţie de 80% printr-un credit acordat Ungariei de către Rusia.
Austria se opune acestui proiect din motive 'care nu ţin numai de securitate, ci şi pentru că el nu se justifică nici din punctul de vedere al politicii energetice, nici din punct de vedere economic, a subliniat cancelarul austriac, social-democratul Christian Kern.
Bruxelles-ul nu s-a opus acestui proiect, considerând că 'valoarea ajutorului rus este limitată şi proporţională cu obiectivele urmărite'. Această investiţie rusă este considerată 'un ajutor de stat', dar guvernul ungar 'şi-a luat angajamente substanţiale pentru a limita potenţialele distorsiuni ale concurenţei', a explicat executivul comunitar.
În ianuarie 2014, Budapesta şi Moscova au semnat un acord controversat care acordă companiei ruse Rosatom construirea a două noi reactoare nucleare, numite 'Paks II'. Detaliile contractului sunt confidenţiale pentru o perioadă de 30 de ani.
Noile reactoare ar urma să le înlocuiască pe cele patru existente la Paks, construite în anii '80 şi care asigură jumătate din producţia de energie electrică în Ungaria, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva