Putin compară războiul din Ucraina cu al Doilea Război Mondial și amenință Berlinul: E incredibil, dar e un fapt, ne amenință din nou cu tancuri germane Leopard
Președintele Vladimir Putin a evocat o celebră victorie din al Doilea Război Mondial pentru a-și motiva susținătorii, în timp ce a prezis un triumf rus în războiul din Ucraina.
Cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la victoria din cel de-al Doilea Război Mondial în bătălia de la Stalingrad, Putin a depus o coroană de flori la flacăra eternă a complexului memorial al soldaților căzuți din Armata Roșie din Volgograd, numele actual al orașului.
„Din păcate, vedem că aceeași ideologie, în forma sa modernă, și manifestare amenință din nou în mod direct securitatea țării noastre”, a spus el într-un discurs de joi.
„Din nou și din nou trebuie să respingem agresiunea Occidentului colectiv.”, a adăugat președintele rus, conform Al Jazeera.
Amenințări la adresa Germaniei
Putin a criticat, de asemenea, Germania pentru că a ajutat la înarmarea Kievului și a spus că este gata să folosească întregul arsenal al Rusiei, care include arme nucleare.
„Este incredibil, dar este un fapt: ne amenință din nou cu tancuri germane Leopard”, a spus Putin.
„Și vor lupta din nou împotriva Rusiei pe teritoriul Ucrainei cu ajutorul ban*eriștilor”, a spus el, făcând referire la liderul naționalist ucrainean din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Stepan Ban*era.
Germania s-a gândit mai multe luni la decizia de a trimite tancuri în Ucraina și în final și-a propus să le livreze la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie, ca parte a unei alianțe a țărilor dispuse să furnizeze unitățile Kievului.
CITEȘTE ȘI - Chișinăul îi răspunde lui Lavrov, după ce acesta a spus că Maia Sandu vrea să unească Republica Moldova cu România
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News