Putin ameninţă: Rusia nu se va dezarma în mod unilateral
Rusia nu se va dezarma 'în mod unilateral', pe plan nuclear, a declarat vineri premierul rus, Vladimir Putin, care a explicat că este vorba de o 'obligaţie faţă de omenire' în scopul de a menţine echilibrul de forţe şi de a evita conflicte majore.
'Obiectivul nostru naţional şi obligaţia noastră faţă de omenire este de a păstra un echilibru al forţelor strategice şi al capacităţii lor', a spus Vladimir Putin în cursul unei vizite la un centru de cercetări nucleare, la Sarov (560 kilometri est de Moscova).
Potrivit premierului rus, acest lucru 'este foarte important deoarece, după Al Doilea Război Mondial, acest echilibru (...) a asigurat absenţa conflictelor mondiale'. 'Din nefericire, există multe conflicte regionale în ultima vreme iar numărul lor creşte', a mai spus premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News