Purtătorul de cuvânt al Parlamentului European, laude pentru România. Jaume Dusch: O ţară diferită faţă de acum 20 de ani
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Parlamentul european
Parlamentul european
Jaume Duch, purtătorul de cuvânt al Parlamentului European, a lăudat România într-un interviu pentru Antena 3. 

Directorul general al Departamentului de Comunicare a precizat că încearcă să fie util jurnaliștilor în primul rând, subliniind că este cea mai bună cale pentru ca toți cetățenii să fie informați.

„Este adevărat că avem un nou Parlament, nu doar pentru că a fost ales acum câteva luni, ci pentru că mai mult de 60% dintre membri sunt noi, ceea ce înseamnă că lucrurile abia pornesc, este nevoie ca oamenii să se acomodeze cu instituția", a declarat Jaume Duch.

Parlamentul, pregătit de Brexit

În ceea ce privește Parlamentul European și Brexitul, Jaume Duch a declarat că Parlamentul este pregătit pentru această situație.

„Imediat după ce ei vor pleca, acest Parlament va fi redus de la 751 de mebri, la 705 membri.Asta înseamnă că membrii britanici vor pleca din Parlament, nu vor mai fi membri, pentru că eu nu vor mai reprezenta cetățenii europeni", a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Parlamentului European.

Jaume Duch a mai adăugat că în următoarele săptămâni atenția se va concentra asupra învestirii noii Comisii.

România, diferită faţă de acum 20 de ani

În ceea ce privește România, Jaume Duch a precizat că România este o țară care a evoluat enorm, de când este membră a Uniunii Europene

„Cred că este unul dintre exemplele care arată diferența dintre a fi în UE și a nu fi țară membră. Putem compara România de acum 20 de ani cu cea de acum și cred că sunt țări diferite", a mai subliniat purtătorul de cuvânt al Parlamentului European.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel