Puiul gătit prea mult și devenit fad poate fi salvat. Truc pentru carnea de vită. Cum să repari greșelile din bucătărie
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
Chef Joseph Hadad are câteva trucuri prin care să repari greșelile din bucătărie.

„Nu suntem roboți (și chiar și aceia se mai strică uneori), așa că este normal să mai greșim din când în când. Cum îi spun și fiicei mele, însă, important este să știi cum să repari o greșeală”, a spus bucătarul Joseph Hadad.

Puiul gătit prea mult și devenit fad poate fi revigorat cu niște supă. Puteți tăia carnea felii și să o puneți într-un vas de cuptor, turnând deasupra supă de pui încălzită, dar nu fierbinte, și să lăsați la cuptor pe o temperatură mică pentru 10-15 minute, astfel încât puiul să absoarbă din lichid și să se rehidrateze. Sau puteți tăia în bucățele mici carnea și să îi dați un clocot pe aragaz tot în supă de pui, pentru ca apoi să o folosiți în alte preparate, cum ar fi salte, fajita, paste, etc.

Același lucru se poate face și cu carnea de vită ținută prea mult pe foc, care în loc să fie suculentă, devine fadă și uscată. Tăiată cubulețe sau desprinsă în fâșii, aceasta poate fi pusă la „înmuiat” în supă și apoi amestecată în alte preparate sau pusă în sos de roșii și transformată astfel într-un fel nou, poate ceva mexican, eventual.

Și peștele prea gătit poate fi transformat în alte mâncăruri în care să nu se mai observe greșeala. Rupt în bucăți, poate ajunge foarte bine în salate sau paste, dar cea mai bună soluție o reprezintă chifteluțele de pește”, a explicat bucătarul Joseph Hadad pe blogul său.

„O plăcintă arsă poate fi totuși salvată prin a o transforma într-un alt desert. Îndepărtați părțile înnegrite ale aluatului și păstrați ce e încă auriu. Sfărâmați această parte și puneți-o în pahare sau boluri individuale. Pregătiți separat niște frișcă și creați un desert stratificat în pahar, cu firmituri de aluat bun, frișcă și umplutura plăcintei. Pentru un orez cu lapte nu deranjează să fie prea gătit bobul, însă dacă vorbim de orezul pentru preparatele asiatice, care trebuie să rămână ferm și să fie bob cu bob, când se fierbe prea mult, e o problemă. Soluția este să îl întindeți pe o tavă cu hârtie de copt și să îl dați la cuptorul încins pentru 5 minute, astfel încât să se usuce și apoi să îl folosiți”, a explicat bucătarul.

 

 

Trucuri din Italia, transmise de la o generație la alta. Le puteți aplica și în bucătăriile de acasă

 

Poate fi prea mult parmezan? Unii ar zice că nu, italienii ar zice că da, transmite bucătarul Joseph Hadad.

„Poate fi prea mult parmezan? Unii ar zice că nu, italienii ar zice că da. Gustul puternic al acestei brânze poate copleși celelalte gusturi, mai ales în preparate mai delicate. Așa că considerați-l mai curând ca pe un condiment, decât un ingredient principal. Și dacă tot ați folosit parmezanul, atunci păstrați coaja, nu o aruncați. Poate fi pusă în sosuri, pentru a le îmbogăți gustul, dar poate fi pusă și la fiert, pentru a obține o supă pe care să o folosiți la risotto în lipsa unei supe de bază.

Și nu în ultimul rând, nu supra-aglomerați un fel de mâncare. După cum ziceam, bucătăria italiană este despre simplitate. Câteva ingrediente sunt suficiente pentru a obține un fel de mâncare delicios”, a conchis Joseph Hadad.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel