Publicitate pentru nevăzători la burgeri în Africa de Sud - VIDEO
Întrucât sunt preponderent vizuale, campaniile de marketing îi excludeau, fără drept de apel, pe cei nevăzători. Asta până acum, pentru că un lanţ de restaurante fast-food a creat reclama care nu se vede, ci se simte.
Autor:Anton Anda
Se numeşte Wimpy Braille şi este o creaţie a agenţiei Metropolitan Republic pentru lanţul de restaurante fast-food din Africa de Sud, numit simplu Wimpy.
Pentru restul lumii este un burger ca oricare altul, dar pentru nevăzători este cu totul special. Asta pentru că produsul în sine conţine reclame pe care doar cei cu astfel de deficienţe le pot înţelege.
Este vorba despre o serie de mesaje scrise cu ajutorul alfabetului Braille şi a câtorva seminţe de susan. Seminţele sunt aşezate pe chiflele sandvişului şi sunt menite să îi spună consumatorului ce anume conţine acesta. De exemplu, pe burgerul din imaginea de mai sus este scris „Burger cu 100% carne de vită, special pentru tine”.
Wimpy a creat nu mai puţin de 15 burgeri Braille, cu ingrediente diferite. Rostul lor este de a susţine şi promova campania de marketing a companiei, care şi-a propus să dea de ştire lumii că în restaurantele Wimpy există meniuri speciale pentru nevăzători.
Campania este proaspăt lansată, iar reprezentanţii companiei susţin că aceasta a ajuns deja la cunoştinţa a 800.000 de persoane cu deficienţe de vedere. Totul graţie social media.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News