Psiholoaga care a lovit un poliţist pe motocicletă cu maşina, închisoare cu executare
O femeie din Buzău, psiholog de profesie, care în 2020 a lovit intenţionat cu maşina un poliţist rutier pe motocicletă, a fost condamnată la ani greu de închisoare cu executare.
Anda Vlădescu, tânăra care în august 2020 a lovit cu maşina o motocicletă a Poliţiei Rutiere care o urmărea pentru a o opri, a fost condamnată la închisoare cu executare. Mai exact, 9 ani şi jumătate de închisoare a primit femeia, care este obligată să plătească şi 200.000 de lei despăgubiri civile.
Pentru că nu a oprit la semnal, agentul Adrian Popa a pornit în urmărirea femeii. La ieşirea din Buzău spre Ploieşti, aceasta a virat spre stânga cu intenţia de a-l lovi pe agent, moment în care motocicleta sa a fost proiectată într-un autoturism de pe contrasens şi a luat foc.
„În baza art. 257 alin. 1 şi 4 C.pen., cu referire la art. 32, alin. 1 C.pen., raportat la 188 alin. 1 şi 2 C.pen. condamnă inculpata VLĂDESCU Anda Ioana la pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj calificat la data de 19.08.2020, în dauna victimei POPA Adrian Dumitru", se arată în sentinţa magistraţilor de la Tribunalul Buzău.
Pe lângă cei 200.000 de lei daune civile către poliţistul Adrian Popa, femeia trebuie să achite şi 80.000 lei celor de la IPJ Buzău pentru motocicleta distrusă în accident.
„Obligă inculpata să plătească părţii civile Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău suma de 83807,78 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale. În baza art.19 C.pr.pen. raportat la art.1349, art.1357 C.civ., obligă inculpata să plătească părţii civile Popa Adrian Dumitru suma de 200.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale”, se mai arată în sentinţa judecătorilor buzoieni.
Sentinţa Tribunalului Buzău de joi 14 septembrie 2021 nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, scrie Adevărul.
IATĂ VIDEO CU INCIDENTUL MAI JOS:
Motiv halucinant pentru care nu a oprit la semnalul poliţistului
Întrebarea este de ce fata nu a oprit la semnalele polițistului. Șoferița care se pare că a vrut să omoare polițistul a spus: ”Nu am oprit la semnalul polițistului pentru că mă grăbeam să ajung la București”.
Sindicatul Europol a transmis:
”Șoferița din Buzău, care în mod intenționat a vrut să-l omoare pe colegul nostru din cadrul Biroului Poliției Rutiere Buzău a fost arestată pentru 30 de zile. Pe imaginile de pe camera de supraveghere se vede în mod clar cum colegul nostru pornise cu motocicleta în urmărirea acesteia, după ce sesizase nereguli cu privire la autoturismul condus, defecțiuni la sistemul de semnalizare-iluminare, acesta atenționând-o prin folosirea semnalelor acustice, pentru a opri pe dreapta.
Aceasta a ignorat total indicațiile colegului nostru, ba mai mult, a trecut de două semafoare pe culoarea roșie, iar când acesta a trecut în dreptul autoturismului cu semnale acustice și luminoase pentru a o determina să oprească, aceasta a virat cu vădită intenție stânga pentru a-l acroșa. După impact, motocicleta s-a izbit de un taxi și a luat foc, iar polițistul a fost aruncat câțiva metri pe asfalt.
În mod halucinant, șoferița a declarat că se grăbea pentru că trebuia să ajungă urgent la București și nu a considerat că e necesar să oprească la semnalul polițistului. Cam acesta este respectul unor participanți la trafic față de ceilalți și mai ales față de colegii noștri din cadrul Birourilor Poliției Rutiere.
Nu a contat că a pus în pericol viața colegului nostru, care astăzi putea fi doar o amintire, ci a contat faptul că se grăbea să ajungă în capitală. Probabil în următoarele 30 zile de arest preventiv va avea suficient timp să se gândească la faptul că teribilismul ei se putea transforma într-o tragedie.
P. S. Pentru cei care cred că meseria de polițist nu e una de risc, aceasta e cea mai clară dovadă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News