PSD solicită un „transfer” de portofolii în Coaliție. Kelemen Hunor: Protocolul nu interzice astfel de schimburi între partide, teoretic se poate. Se poate și practic
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Kelemen Hunor: Vom continua anul viitor acordarea unui sprijin pentru pensionarii cu pensii mici / Facebook Kelemen Hunor
Kelemen Hunor: Vom continua anul viitor acordarea unui sprijin pentru pensionarii cu pensii mici / Facebook Kelemen Hunor
Kelemen Hunor, președintele UDMR, susține că protocolul Coaliției nu interzice astfel de schimburi.  

"Teoretic și practic se poate. Protocolul Coaliției nu interzice astfel de schimburi între partidele din Coaliție. Dacă cineva consideră, de la președinte la premier și până la președintele PSD, cei care au avut și au portofoliul de la Apărare, că nu mai vor sau nu există un om competent, se poate face un astfel de schimb. Nu există o astfel de frână. Dar eu nu știu de o astfel de intenție. Teoretic se poate. Și se poate și practic. Dacă ei între ei se înțeleg, noi nu avem nimic de comentat", a declarat Kelemen Hunor, la UDMR.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi premierul Nicolae Ciucă s-au întâlnit, marţi, la Vila Lac. 

Potrivit unor surse politice, discuţiile dintre cei doi lideri de partid au ca temă principală vizita premierului Ciucă la Bruxelles, care are loc miercuri şi joi. Alte subiecte sunt negocierile privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dar şi bugetul pe anul viitor. Ciucă şi Ciolacu discută, de asemenea, despre portofoliul de la Apărare care a rămas vacant după ce Vasile Dîncu şi-a dat demisia.

Premierul Nicolae Ciucă va efectua, miercuri şi joi, o vizită oficială la Bruxelles, prilej cu care va avea întrevederi cu mai mulţi oficiali, printre care omologul belgian Alexander De Croo, preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, precum şi cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, cei doi urmând să aibă o conferinţă de presă comună. Şeful Guvernului român va avea şi consultări cu reprezentanţii comunităţii de afaceri române şi belgiene. Nicolae Ciucă se va întâlni şi cu Manfred Weber, preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European.

Joi, premierul Ciucă se va întâlni cu Adina Vălean, comisarul european pentru Transport, şi cu delegaţia europarlamentarilor români. Din delegaţia condusă de prim-ministru fac parte ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Deputatul PSD Radu Popa nu crede într-o rocadă în Guvern: ”Nu cred că ar fi o idee bună ca PSD să ia Ministerul Energiei”. Prezent în studioul DCNews, el a spus că ”ar trebui să ne gândim să punem un om la Ministerul Apărării care să corespundă cu profilul funcției”. 

În continuare, social-democratul a înaintat și un nume. 

”Un astfel de om, după părerea mea, poate să fie - nu știu dacă vrea și el- Titus Corlățean. Este un diplomat, a fost ministru de Externe, ministru al Justiției, este senator, are vechime foarte mare în PSD, de 20 de ani, corespunde mult mai bine profilului decât numele pe care le-am văzut vehiculate prin presă. Dar asta e opinia mea” a spus Radu Popa, în finalul interviului acordat DCNews.

„Eu sper din tot sufletul că, în momentul acesta, nu ne jucăm nici cu România, nici cu apărarea României, nici cu parteneriatele României și nu tranzacționăm cel mai important minister la această oră. Noi, cu siguranță, nu vom ajunge la televizor cu astfel de discuții, iar cei de la PSD ar trebui să procedeze întocmai și să înțeleagă că Ministerul Apărării Naționale, în condițiile geo-politice actuale, nu poate fi tranzacționat de către nimeni. Partidul Național Liberal rămâne cu aceleași portofolii”, a declarat Rareș Bogdan (PNL), la Realitatea Plus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel