Data actualizării:
Data publicării:

PSD, plan de relansare a economiei. Adrian Câciu: Asta este măsura ŞOC

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Economie
WhatsApp

Economistul Adrian Câciu a lăudat una dintre măsurile propuse de PSD pentru relansarea economiei şi a afirmat că este perfectă pentru un boom socio-economic. 

"Este singura măsură de până acum care se adresează în mod concret celor care angajează persoane care și-au pierdut locul de muncă în această criză și mai ales pentru persoanele care s-au repatriat. Peste 1,5 milioane de persoane sunt vizate.

Este prima masură pentru DIASPORA. Care vedem cu toții că e obligată să fugă din țară, gonită de lipsa de măsuri care să-i asigure un trai decent! Gonită chiar de cei care o chemau acasă!

Dacă fiecare om va produce minim 700 euro pe lună, economia ar crește cu 12 miliarde euro/an. Fix cu cât se anunță a fi scăderea PIB.

Dincolo de asta ar intra în rol multiplicarea economică a veniturilor dar și a bunurilor și serviciiilor. Dacă adăugăm și cele peste 900 mii de persoane care se află în șomaj tehnic care vor fi reangajate, aportul economic în PIB al muncii tuturor, transformat în bunuri și servicii valorificate sare de 20 miliarde euro.

Este o măsură șoc! Este o măsură de boom socio-economic!", a scris Adrian Câciu pe pagina sa de Facebook. 

Iată măsura din programul PSD de relansare a economiei, lăudată de economistul Adrian Câciu. 

"Se instituie un stimul de reinserție în valoare de 2.250 lei/lună acordat angajatorilor care încadrează persoane cărora le-au încetat raporturile de muncă pe perioada stării de urgentă sau persoane care s-au repatriat începând cu dată de 1 martie 2020, pentru o perioadă de 12 luni, sub obligația că persoană în cauză să fie menținută în activitate cel puțîn încă un an de la dată încetării acordării subvenției și sub condiția că același angajat să nu beneficieze de aceeași măsură de la mai mulți angajatori sub același interval de timp. Se instituie un stimul de reinserție de 1000 lei/lună pentru persoanele cărora li s-au suspendat raporturile de muncă pe perioada stării de urgență. Stimulul de reinserție se acordă pe o perioada de 3 luni începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezenței legi. Fondurile necesare asigurării stimului de reinserție se asigură din bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale prin Agenția Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), precum și din fonduri europene nerambursabile."

VEZI ŞI "Repornim România", programul PSD de relansare a economiei. Ce nu a mai apucat să zică Ciolacu în conferință

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel