Data publicării:
PSD, numărătoare paralelă. Mihai Fifor, declarațiile serii. Mesaj pentru Iohannis
Mihai Fifor a făcut primele declarații după exit poll-urile pentru primul tur al scrutinului prezidenţial din România.
Întrebat dacă există șanse ca Dan Barna să intre în turul doi după rezultatele din Diaspora, Mihai Fifor a răspuns astfel: „Părerea noastră este că nu, suntem însă foarte atenți la numărătoarea votului. Este o noapte lungă. Avem o numărătoare paralelă și o să știm exact ce vine din fiecare județ, secție de vot”.
„Părerea mea este că noi suntem deja în turul doi. Nu cred că se mai poate întoarce acest rezultat. Nu avem numărătoare paralelă în Diaspora, însă vorbim și noi cu reprezentanții noștri, cu colegii din organizațiile PSD din Diaspora și avem un puls a ceea ce s-a petrecut astăzi”, a adăugat Mihai Fifor.
„De luni, ne pregătim pentru turul doi. Sperăm ca Iohannis să iasă din carapace și să vină în fața românilor”, a mai spus Mihai Fifor, duminică seară, în platoul Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News