Data publicării:
PSD nu are propunere de prim-ministru. Marcel Ciolacu explică DE CE
Marcel Ciolacu a explicat într-o emisiune Tv, de marți seara, de ce PSD nu va veni cu o propunere de premier, la consultările cu președintele Klaus Iohannis.
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus că nu poate veni cu o propunere de prim-ministru pentru a nu părea ”neserioși”:
”Este pentru prima oară când un președinte se antepronunță. A spus că sub nicio formă nu va accepta un premier din partea PSD. Îl știam, nu trebuia să se pronunțe președintele. Atât eu cât și Victor Ponta am avut o propunere de premier care ar fi terminat criza. Am fost refuzați. Eu consider că PSD nu trebuie să vină cu o propunere de premier în acet moment, pentru că am fi neserioși și președintele s-a antepronunțat. În plus, nu are rost acest joc, cum n-a avut rost nici mascarada pe care o pregătiseră în Parlament”, a explicat liderul PSD, la Realitatea Plus.
”Mi se pare corect ca în această perioadă să fie un guvern de tehnocrați, până la alegeri”, a completat Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News