PSD, moțiune pe numele lui Voiculescu. Rafila: Am sesizat o problemă
PSD depune o a doua moţiune simplă la adresa ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, intitulată „Ca românii să trăiască, Vlad Voiculescu trebuie să plece!”. Deși adoptarea unei moţiuni simple de către Legislativ nu atrage automat demiterea ministrului respectiv, Alexandru Rafila consideră că poate avea „o simbolistică” și că poate fi chiar un „sprijin” pentru premierul Florin Cîțu.
„Cred că președintele într-un moment de astfel de criză ar trebui să aibă o poziție care să impulsioneze modul de funcționare a actualei coaliții, inclusiv la nivelul Ministerului Sănătății. Pe de altă parte, noi, ca opoziție, putem folosi câteva pârghii parlamentare. Moțiune împotriva ministrului Voiculescu. Este consultativă într-adevăr, dar cred că, într-un moment cum e cel de acum, trecerea unei astfel de moțiuni va avea un efect. O simbolistică. Până la urmă, chiar și un sprijin pentru domnul Cîțu, pe care l-am urmărit aseară și părea că are nevoie de sprijin ca să poată să ia o decizie”, a spus Alexandru Rafila, marți, în cadrul unui interviu la DCNewsTV.
„Problema la Ministerul Sănătății - pe care am sesizat-o în toate aceste luni, inclusiv la moțiunea simplă - este lipsa de asumare. Nu-și asumă absolut nimic! Singurele, dacă vreți, zone de asumare au fost legate de postările pe Facebook, numărul de like-uri, numărul de distribuiri, așa zisa transparentizare - acestea au fost singurele chestiuni legate de asumare”, a mai spus Alexandru Rafila.
Amintim că prima moţiune simplă depusă de PSD în această sesiune parlamentară a fost împotriva ministrului Vlad Voiculescu, însă aceasta a fost respinsă.
VEZI ȘI: Ciolacu (PSD), anunțul momentului: Facem GREVĂ! Categoric!
Alexandru Rafila, la DCNews! Emisiunea zilei, în plină criză în sănătate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News