Data publicării:

PSD Galați, decizie referitoare la alianțele  în consiliile locale

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp
Dan Nica, președintele PSD Galați
Dan Nica, președintele PSD Galați

Social democrații gălățeni au anunțat că nu vor face alianțe cu PNL în nicio localitate din județul Galați. Anunțul a fost făcut după ședința Comitetului Executiv al PSD Galați în cadrul căreia a fost aprobată propunerea.

Ședința Comitetului Executiv al Partidului Social Democrat Galați a avut loc vineri. În cadrul întâlnirii, social democrații au stabilit politica de alianțe a partidului în localitățile gălățene. Astfel, deși au obținut victorii clare în numeroase comune, dar și în Consiliul Local Galați și Consiliul Județean, liderii PSD Galați au aprobat o propunere prin care se interzice orice alianță cu PNL.

„În cadrul ședinței, a fost supusă votului propunerea de a nu exista nici o alianță cu PNL Galați. Astfel, în unanimitate, membrii Cex PSD Galați au hotărât să nu constituie alianțe cu PNL, în nici o localitate din județul Galați. La ședință au participat Președintele PSD Galați, europarlamentarul Dan Nica, Președintele Executiv PSD Galați și al Consiliului Județean, Costel Fotea, Primarul Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, precum și parlamentarii PSD Galați și membrii Consiliilor Locale și Consiliului Județean”, scrie în comunicatul de presă al PSD Galați, potrivit Mediafax.

Alianțe PSD-PNL nu au fost nici în mandatul trecut. În plus, la alegerile locale din 27 septembrie PSD a obținut aproximativ 48% dintre voturi în județul Galați, în timp ce liberalii au avut doar 27%. PSD a câștigat și cele mai multe primării, iar în Consiliul Județean are 17 consilieri, față de 12 ai liberalilor.

În Consiliul Județean Galați au mai intrat PMP, cu trei consilieri, și ALDE, cu doi reprezentanți. În Consiliul Local al orașului Galați victoria PSD a fost și mai clară. Social democrații au 15 consilieri locali, PNL are șase, USR PLUS are patru și Pact pentru Galați are doi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel