PSD Constanţa, REACȚIE după ce i s-a cerut demisia lui Marcel Ciolacu
Organizaţia judeţeană PSD Constanţa precizează că este alături de liderul formaţiunii politice, Marcel Ciolacu, şi susţine că unii colegi de partid, prin acuzaţiile aduse în legătură cu proiectul de lege privind Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, 'încearcă să destabilizeze' PSD.
'Referitor la acuzele nefondate şi aberante la adresa Partidului Social Democrat şi a conducerii sale în chestiunea aşa-zisei adoptări a 'Legii Ţinutului Secuiesc' (în realitate respinsă de Parlamentul României!), organizaţia PSD Constanţa face următoarele precizări: Suntem alături de conducerea Partidului Social Democrat şi a preşedintelui său, Marcel Ciolacu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Acuzele unor colegi de partid, preluate ad literam din atacurile preşedintelui Klaus Iohannis - adversar declarat şi neobosit al PSD - încearcă să destabilizeze partidul, într-un moment în care atenţia ar trebui să se îndrepte către problemele cu adevărat grave ale României', reiese dintr-un comunicat de presă transmis miercuri seară de PSD Constanţa.
Social-democraţii constănţeni au subliniat că se delimitează de 'atitudinea unor aşa-zişi colegi'
'Ne delimităm de atitudinea acestor aşa-zis colegi, care încearcă să speculeze în interes propriu, politic, dificultăţile cu care se confruntă ţara, datorate crizei coronavirusului dar şi inconştienţei chiar a unui membru PNL, care a generat probleme suplimentare în derularea activităţii Parlamentului României, instituţie fundamentala a statului', se mai menţionează în comunicat. Fostul preşedinte al PSD Viorica Dăncilă solicită demisia lui Marcel Ciolacu de la conducerea interimară a partidului, 'pentru modul ruşinos în care a umilit românii'.
'Niciun membru al Partidului Social Democrat nu susţine acest act antiromânesc, iar domnul Iohannis este dator să probeze gravele acuzaţii făcute la adresa PSD în declaraţia de presă de astăzi. Adevărul este că Marcel Ciolacu ori nu şi-a făcut treaba de preşedinte al Camerei, ori a închis ochii cu bună-ştiinţă pentru adoptarea unei legi care ne vinde ţara în aceste vremuri grele şi complicate. Îi solicit aşadar demisia de la conducerea interimară a Partidului Social Democrat, pentru modul ruşinos în care a umilit românii', a scris Viorica Dăncilă pe pagina sa de Facebook.
Camera Deputaţilor a adoptat tacit, în şedinţa din 23 aprilie, proiectul de lege privind Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, acesta fiind însă respins miercuri de Senat, care este for decizional, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News