PSD cere anchetarea folosirii resurselor guvernamentale în campania politică a lui Florin Cîțu
PSD cere o investigație penală de urgență cu privire la folosirea resurselor umane și bugetare din Cancelaria prim-ministrului în campania electorală a lui Florin Cîțu pentru șefia PNL.
PSD cere o investigație penală de urgență cu privire la folosirea resurselor umane și bugetare din Cancelaria prim-ministrului în campania electorală a lui Florin Cîțu pentru șefia PNL.
„Documentele apărute în presă cu privire la punctajele de comunicare pentru campania internă a premierului Cîțu, realizate de angajații Cancelariei premierului, constituie probe temeinice care justifică pe deplin o astfel de anchetă, iar în trecut au fost numeroase cazuri similare pentru care s-au constituit dosare penale. Punctajul emis de Cancelaria Prim-ministrului cu titlul arată că premierul Cîțu și-a stabilit sediul oficial de campanie în biroul său de la Guvern și folosește, în mod necuvenit, resursele și personalul bugetar în lupta sa politică din partid”, arată PSD într-un comunicat.
Conform social-democraților, acest fapt se circumscrie unei infracțiuni de „corupție săvârșită de la cel mai înalt nivel al statului român, mai precis încălcarea art. 13 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție”.
Conform acestui articol, folosirea influenței ori autorității funcției de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii unui folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani, iar tentativa se sancționează conform legii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News