Data publicării:

PSD anunță că amendamentul votat în Parlamentul European va facilita accesarea fondurilor din PNRR

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp

Delegații europeni Dan Nica și Victor Negrescu au reușit să treacă prin plenul Parlamentului European amendamentul PNRR care va permite României să acceseze mai ușor fondurile. 

”Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a declarat că votul categoric de azi din plenul acestui for va permite României să acceseze fondurile europene din PNRR în mod mai eficient și mai flexibil. Prin amendamentul introdus de europarlamentarii PSD Dan Nica și Victor Negrescu, noile evoluții legate de criza energetică pot constitui circumstanțe de care aplicarea PNRR trebuie să țină cont.

"Prin amendamentul propus de mine și de colegul Victor Negrescu, am cerut ca alocarea banilor europeni prin Programele Naționale de Redresare și Reziliență să țină cont de contextul extrem de grav în care ne aflăm: consecințele războiului din Ucraina și criza din sectorul energetic, cu inflația alarmantă pe care a generat-o. Cele 483 de voturi pentru amendament demonstrează realismul poziției PSD, pe care au susținut-o europarlamentari din toate marile grupuri politice europene. Excepție au făcut reprezentanți ai Renew, manipulați de eurodeputații Reper. A șocat, până și la Bruxelles, alegația lor că am vrea să scoatem reformele din PNRR. Este inadmisibil modul în care partidul condus de Cioloș s-a poziționat împotriva intereselor României", a subliniat Dan Nica.

Obiectivele din PNRR vor putea fi ajustate

Liderul europarlamentarilor PSD a explicat că, prin modificarea adoptată azi, se creează cadrul pentru ajustarea obiectivelor din PNRR în acord cu realitatea. "PNRR este un program de dezvoltare care, pentru a putea fi aplicat cu succes, trebuie să țină cont de starea de fapt, atât de bulversată de război, criză și inflație după adoptarea programului. E dezamăgitoare retorica populistă și anti-românească a Reper. Ei sunt responsabili de introducerea în PNRR, pe când erau la guvernare sub umbrela USR, a nu mai puțin de 507 ținte și condiționalități pentru România. Practic, cei de la Reper au minat terenul și acum își trădează satisfacția pe care ar avea-o dacă actuala guvernare ar rata accesarea de fonduri.

Iată că Europa politică i-a izolat, pentru că jocul lor obstrucționist i-a discreditat nu numai în ochii românilor, ale căror interese le-au trădat de mult, ci și în fața partenerilor de dialog din Parlamentul European", a punctat Dan Nica.

Parlamentul European a votat azi, în sesiunea plenară de la Bruxelles, modificarea regulamentelor privind Mecanismul de Redresare și Reziliență, pentru a introduce capitolele privind programul de suport pentru sectorul energetic, REPowerEU, prin care România va primi 1,39 miliarde de euro. Dan Nica a fost responsabil pentru avizul Comisiei pentru Industrie, Energie și Cercetare la acest raport”, se arată în comunicat. 

Dan Nica: România în Schengen! Consiliul UE trebuie să țină cont de rezoluția votată azi de Parlamentul European

Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a declarat că rezoluția votată astăzi de forul europarlamentar "îndeamnă Consiliul să adopte până la sfârșitul anului 2022 decizia sa privind aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria și în România, asigurând astfel eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre la începutul anului 2023. Exista unanimitate în Parlament că toate condițiile necesare pentru aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în România și Bulgaria au fost deja îndeplinite de ambele state membre în 2011", a declarat Dan Nica. Citește mai multe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel