Data actualizării:
Data publicării:

Protocolul Pro România-ALDE pentru susţinerea lui Mircea Diaconu, depus la BEC

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp
Mircea Diaconu
Mircea Diaconu

Pro România şi ALDE au depus, duminică, la Biroul Electoral Central, protocolul de constituire a Alianţei electorale dintre cele două partide pentru susţinerea candidatului independent Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale.

Protocolul a fost depus de cei doi copreşedinţi ai Alianţei, Norica Nicolai şi Sorin Cîmpeanu.

"Astăzi am depus protocolul Alianţei la Biroul Electoral Central. (...) Ambele partide au înţeles foarte clar că este un moment în care politica dacă mai doreşte să fie acceptată şi respectată de cetăţeni, trebuie să se schimbe fundamental. Ambele partide au trecut peste orgolii, ceea ce nu este uşor în politica românească plină de oameni fără principii, dar cu foarte multe orgolii, care îşi anexează interesele personale, de grup sau ale partidelor la aceste orgolii şi le promovează ca fiind soluţiile pentru cetăţean, funcţiile pentru o ţară. Din păcate, eu, traversând această viaţă politică aproape 20 de ani, pot să vă spun foarte sincer că am ajuns la o concluzie la care au ajuns şi cetăţenii: politica s-a îndepărtat de oameni", a afirmat Norica Nicolai.

"Preşedinţii şi-au servit propriile interese"

Ea a adăugat că dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, Mircea Diaconu va fi "un om căruia să-i pese de toţi".

"Din păcate, ani de zile preşedinţii şi-au servit propriile interese, domnul Iohannis şi alţii, au servit interesele de partid şi de grup. Sunt convinsă că Mircea Diaconu va rămâne, dacă va ajunge preşedintele României, un om căruia să-i pese de toţi pentru că sunt apropiată de Mircea şi îl cunosc. De ani de zile a rămas acelaşi, este un om simplu, umblă ca acum 20 de ani, vorbeşte ca acum 20 de ani, nimic nu s-a schimbat în atitudinea lui. Pentru ambele partide Mircea Diaconu este garanţia că viitorul preşedinte al României va face ce va îi permite Constituţia şi legile de organizare. Nu va mai dori guvernul lui, ci guvernul pe care îl doreşte cetăţenii. Dacă dorim ca această ţară să facă un pas spre normalitate, asta este conduita", a adăugat Norica Nicolai.

"Este un candidat independent susţinut tehnic de alianţă"

Sorin Cîmpeanu a afirmat că în campania electorală va fi promovat bunul simţ.

"Am ales această alianţă electorală pentru a susţine un om. Este un candidat independent susţinut tehnic de alianţă. Am ales să avem o campanie prezidenţială în care să ne bazăm pe proiecte, pe idei, pe dialogul cu cetăţenii. Vom promova, de asemenea, bunul simţ, profesionalismul şi modestia. Credem că acest candidat ales de către alianţa electorală se potriveşte foarte bine acestui profil (...) Deci vom promova echilibrul, schimbul de idei şi nicidecum injuriile sau alte lucruri din păcate mult prea dure", a mai spus Cîmpeanu.

Întrebat în legătură cu strângerea semnăturilor pentru candidatura lui Mircea Diaconu, Cîmpeanu a spus că sunt desemnate la nivelul fiecăruia dintre cele două partide echipe de campanie şi îi vor fi asigurate lui Diaconu suport tehnic şi logistic, inclusiv pentru strângerea semnăturilor.

Norica Nicolai a adăugat că a avut o discuţie cu Mircea Diaconu care a spus că semnăturile se strâng deja şi există foarte mulţi voluntari care deja pregătesc aceste liste. Miercuri, preşedintele Pro România, Victor Ponta, a anunţat că a semnat un protocol de colaborare, "un document tehnic", prin care Pro România şi ALDE susţin "candidatura independentă" a actorului Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale, urmând ca această campanie să fie condusă de reprezentanţii celor două partide, Norica Nicolai (ALDE) şi Sorin Câmpeanu (Pro România).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel