Protocolul de la Letea, semnat între MDRT și Vier Pfoten
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
cai
cai

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi coordonatorul de proiecte din cadrul asociaţiei Vier Pfoten, Kuki Bărbuceanu, au semnat duminică, la Cardon, Delta Dunării, un acord de colaborare pentru protejarea cailor din Letea, pe fondul nemulţumirii localnicilor.

MDRT va lucra pe un studiu pe care l-am comandat Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Turism care este aproape gata şi prin care vom organiza o zonă unde caii vor putea fi văzuţi de turişti. Aşteptăm studiul de fezabilitate şi, după ce se va identifica zona unde se va amenaja, vom şti cât costă să împrejmuim, cât costă punctele de belvedere, aleile şi traseele pe care vrem să le amenajăm pentru turismul organizat în Pădurea Letea, a declarat ministrul Elena Udrea.

Oficialul guvernamental a subliniat că promovarea cailor din zonă poate deveni o atracţie turistică în beneficiul locuitorilor comunei C.A. Rosetti şi a menţionat că în proiect vor fi incluşi doar caii care nu au stăpân, aceştia urmând să primească hrană şi îngrijiri sanitar-veterinare gratuite din partea Vier Pfoten.

Aici nu vorbim de tratate ştiinţifice, ci de turism, un domeniu în care contează foarte mult mitul, povestea. Şi mi-aş permite o comparaţie care este exagerată - ce-ar fi să le spunem acum turiştilor că Dracula nu a existat? Trebuie să folosim prezenţa cailor din Letea pentru a atrage turişti în zonă. Nu vom ignora regulile specifice Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării cu obiectivul precis de a conserva mediu. Considerăm însă că acest acord pe care noi l-am numit 'Protocolul de la Letea' marchează un nou început şi pentru caii care au fost până acum în suferinţă, dar şi pentru locuitori, a menţionat Udrea.

La rândul său, coordonatorul de proiecte din cadrul Vier Pfoten, Kuki Bărbuceanu, a afirmat că în urma scandalului din luna mai numărul turiştilor în zona Letea a crescut de trei ori, relatează Agerpres.

Asta înseamnă că aceşti cai reprezintă un interes pentru foarte, foarte multă lume. Din punct de vedere istoric, s-a dovedit că aceşti cai sunt de peste 500 de ani şi probabil se va dovedi şi ştiinţific. Să vedem dacă comunitatea locală va înţelege că nu va avea decât de câştigat. Vom încerca să le explicăm localnicilor, dar oamenii sunt total dezinformaţi cât timp au auzit că am vrea să ducem caii la abator, ceea ce este o inepţie, a declarat Kuki Bărbuceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel