Data publicării:
Protestul fermierilor, lista oficială a solicitărilor de pe masa Guvernului
Iată lista solicitărilor fermierilor care a ajuns pe masa Guvernului.
”Alianța pentru Agricultură și Cooperare a transmis solicitările fermierilor și cooperativelor membre în atenția MADR, înainte de întâlnirea care va avea loc azi la Ministerul Agriculturii.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare, organizație cu reprezentativitate la nivel național, formată din Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR, Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV și Asociația Forța Fermierilor - AFF, a transmis Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale lista de probleme ridicate de către Membri – fermieri și cooperative. Menționăm că toate aceste probleme au fost aduse la cunoștința MADR și altor structuri din Guvern prin numeroase adrese transmise oficial în ultimii doi ani și nu numai.
AAC a inclus în lista de solicitări și termene clare pentru soluționare/implementare, pe care Ministerul Agriculturii, prin Ministrul Florin-Ionuț Barbu, să și le asume în cadrul consultărilor programate să înceapă de astăzi, luni,15 ianuarie.
În cazul în care ministrul Florin-Ionuț Barbu nu va accepta și respecta termenele asumate, AAC va iniția de urgență demersurile pentru organizarea unui protest autorizat la nivel național. Acest lucru a fost anunțat de AAC încă din 12 ianuarie 2024, în cadrul unui comunicat de presă.
1. Plata către toți fermierii în regim de urgență a subvențiilor APIA – plăți directe și plăți compensatorii. Termen: 31 Ianuarie 2024 pentru schemele care nu țin de alte termene.
2. Derogare GAEC 7 și GAEC 8. Clarificarea condițiilor în care se aplică sau nu se aplică cele două GAEC-uri începând cu anul de cerere 2023-2024. Termen: 23 Ianuarie 2024.
3. Compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectați de importurile din Ucraina și reintroducerea taxelor vamale pentru mărfurile de origine Ucraina. Este obligatorie adoptarea unor măsuri de stabilire a unor culoare separate pentru cerealele și oleagioasele din România /UE, monitorizarea transporturilor prin sigilii electronice cu GPS și clarificarea situației cu mărfurile agricole de origine Republica Moldova. Termen: 31 Mai 2024.
4. Acordarea de credite cu dobândă subvenționată pentru capital de lucru și investiții în ferme, cu marja dobânzii de maxim 2%. O atenție deosebită față de fermierii aflați în dificultate și care actualmente sunt excluși din proiectul de OUG aflat în consultare publică. Termen: 31 Ianuarie 2024.
5. Utilizarea suplimentară a cadrului temporar Ucraina pentru acordarea către TOȚI fermierii pentru plata în regim de urgență a sprijinului de 100 euro/ha/UVM pentru TOATE culturile agricole în anul agricol 2022-2023 (culturi de primăvară și culturi de toamnă). Promovarea unei OUG pentru declararea stării de forță majoră, în agricultură, la nivel național. Termen: 31 Mai 2024.
6. Actualizarea valorii ajutorului de stat privind rambursarea accizei pentru motorina achiziționată și utilizată în agricultură. Termen: 30 Iunie 2024.
7. Modificarea în regim de urgență a Ordonanței 195/2002 privind circulația pe drumurile publice:
- echivalarea permiselor de condus categoria B, cu categoria TR;
- introducerea tractoarelor agricole și forestiere în categoria vehiculelor lente;
- continuarea înregistrării la Primărie a tractoarelor și celorlalte vehicule lente;
- exceptarea utilajelor și echipamentelor agricole folosite maximum 60 zile pe an în circulația pe drumurile publice, de la obligația realizării inspecției tehnice periodice și obținerea CIV.
Termen: 31 Ianuarie 2024.
8. Asumarea revizuirii și adoptării legislației necesare, în actualul exercițiu parlamentar, privind durata minimă a contractului de arendă, precum și concesionarea pășunilor. Termen: 30 Iunie 2024.
9. Acordarea unui ajutor de stat pentru subvenționarea îngrășămintelor utilizate în sectorul agricol. Termen: 30 Iunie 2024.
10. Compensarea costului energiei folosite pentru irigații. Termen: 31 Ianuarie 2024.
11. Reintroducerea facilităților fiscale pentru salariații din agricultură. Termen: 30 Iunie 2024.
12. Clarificarea legislației pentru plata ANT și SCZ în zootehnie începând cu anul de cerere 2023. Termen: 31 Ianuarie 2024.
13. Sprijin pentru sectorul de vaci de lapte printr-un ajutor de minimis pentru achiziția de vițele. Termen: 31 Marie 2024.
14. Plata subvențiilor pe baza unor dovezi privind activitatea agricolă pentru combaterea încasării sumelor APIA de către persoane care nu fac agricultură. Termen: 29 Februarie 2024.
15. Alte chestiuni relevante identificate de membrii organizațiilor membre AAC, printre care menționăm:
- Modul de aplicare a legislației privind amplasamentul fotovoltaicelor pe terenuri fertile;
- Legea Vânătorii și carnivorelor mari;
- Analiza modului prin care OCPI implementează legislația și hotărârile judecătorești cu impact asupra fermierilor (vânzarea-cumpărarea terenurilor, cadastru etc.);
- Implementarea și operaționalizarea Sistemului Național de Gestionare și Control Integrat al Riscurilor în Agricultură.
Termen: 31 mai 2024.
Reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare participă azi la întâlnirea care va avea loc la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și vor susține lista de solicitări care vizează soluționarea unor probleme importante cu care se confruntă fermierii din România, care au fost semnalate anterior autorităților responsabile pentru agricultură prin numeroase adrese și documente de poziție.
Despre organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare
LAPAR este o organizație profesională, neguvernamentală și independentă, constituită în anul 2001 prin asocierea voluntară dintre asociații profesionale și societăți comerciale. LAPAR reprezintă interesele producătorilor agricoli în relația cu organele Administrației centrale, precum și cu alte asociații și federații, interne și internaționale, responsabile cu gestionarea politicilor și programelor pentru agricultură, respectiv cu atragerea fondurilor destinate activității din agricultură. LAPAR este membru fondator OIPA Cereale, co-fondator Alianța pentru Agricultură și Cooperare și membru în Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR). Pentru informații suplimentare, vă rugăm vizitați: www.lapar.ro
UNCSV (Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal) este o organizație profesională umbrelă a cooperativelor din sectorul vegetal înființată în 2017, care răspunde provocărilor cu care se confruntă membrii săi din cele 53 de cooperative agricole. Aceasta reprezintă și apără interesele cooperativelor agricole din sectorul vegetal în relația cu autoritățile statului, organisme naționale și internaționale. Scopul ei primordial este susținerea și promovarea valorilor cooperatiste, inclusiv prin exemple de succes și schimburi de experiență, a mijloacelor și metodelor de creștere a eficienței economice a cooperativelor agricole, de specializare, dezvoltare, consolidare și concentrare a activității cooperativelor agricole autohtone pentru a contribui concret la echilibrarea pozitivă a balanței comerciale cu produse agroalimentare din România. Informații suplimentare: www.uncsv.ro
PRO AGRO Federaţia Naţională PRO AGRO este o organizaţie profesională înfiinţată în anul 2012 de şi pentru producătorii din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe din România, în vederea promovării, reprezentării, susţinerii şi apărării intereselor membrilor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional în raport cu instituţiile europene şi naţionale, publice sau private. Scopul Federației Naționale PRO AGRO este atins prin participare activă ca și partener de dialog în procesul de legiferare, dar și prin inițierea de acte normative atunci când se impune. Informații suplimentare sunt disponibile pe www.federatiaproagro.ro.
Asociația Forța Fermierilor (AFF) este o organizație profesională legal constituită și care reprezintă interesele tuturor categoriilor de producători agroalimentari din România, indiferent de mărime, sector sau regiune. AFF se luptă pentru drepturile și interesele legitime a peste 20.000 de membri înscriși direct sau care fac parte din organizații afiliate la Asociația Forța Fermierilor. AFF acordă gratuit membrilor consultanță juridică și pentru accesarea fondurilor europene, precum și suport mediatic și de petiționare pentru toate problemele sesizate de către membri. AFF este partener de dialog instituțional al autorităților publice centrale și locale, pentru atingerea obiectivului membrilor noștri de a pune agricultura în ofensivă. Datele de contact ale AFF sunt disponibile pe www.fortafermierilor.ro” arată un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News