Protestele din Kiev s-au răspândit în mai multe orașe
Protestele anti-guvernamentale din Ucraina au depășit granițele Kievului și s-au răspândit în două mari orașe din Vest, acolo unde manifestanții au luat cu asalt două clădiri guvernamentale.
UPDATE 1: Ultimatumul dat de Opoziție a expirat. Protestatarii și forțele de ordine își mențin pozițiile. Este de așteptat ca violențele să izbucnească în orice moment.
[caption id="attachment_415443" align="alignleft" width="640"] Foto: captură live stream rt.com[/caption]Guvernatorul rusofon al unei zone din Vestul Ucrainei, Lviv, , și-a dat demisia, joi, după ce protestatarii au dat năvală în biroul său, transmite BBC.
Unele relatări vorbesc despre proteste în cel puțin cinci alte orașe.
Preț de câteva ore, în Ucraina guvernează o înțelegere temporară de pace între Putere și Opoziție, care va lua sfârșit în seara aceasta, când protestatarii au fixat un ultimatul. Dacă înainte de depășirea acestuia nu se va ajunge la o înțelegere, manifestanții au avertizat că vor porni lupta.
Președintele Viktor Ianukovici a început o serie de discuții cu trei lideri ai Opoziției, care continuă și la această oră. Înaintea acestor negocieri, Ianukovici a solicitat o sesiune parlamentară extraordinară, care va urma să aibă loc săptămâna viitoare și care ar urma să dezbată pe marginea crizei din țară.
Ria Novosti relatează, citând media locală, că protestatarii au dărâmat ușa clădirii City Hall din orașul vestic Rivne, cerând demisia guvernatorului Vasyl Bertash. Oficialul, care a fost de curând decorat de președintele Ianukovici, este în vacanță, iar presa spune că a părăsit țara.
De la izbucnirea violentă de ieri a protestelor anti-guvernamentale din Ucraina, cifrele oficiale indică două decese, ambele persoane prezentând urme de gloanțe. O a treia persoană, care s-a aruncat de la un nivel al stadionului Dynamo Kiev, a fost în primă etapă declarată decedată, dar reprezentanții spitalelor au revenit pentru a anunța că aceasta este în viață.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News