Protestul a avut loc în Hendaye, un oraș aflat lângă Biarritz, în apropierea graniței Franței cu Spania. Protestatarii au manifestat împotriva politicilor promovate de liderii G7 în domeniul economic sau al climei.
„Liderii capitaliști se află aici și trebuie să le arătăm că lupta continuă”, a declarat Alain Missana, un membru al mișcării „Vestele Galbene”, aflat la protest. „Sunt bani din ce în ce mai mulți pentru cei bogați și nimic pentru săraci. Pădurea Amazoniană arde, gheața din regiunea arctică se topește. Liderii ne vor auzi”, a adăugat el.
Peste 13.000 de polițiști și militari păzesc zona unde se desfășoară summit-ul G7, în condițiile în care autoritățile s-au temut că unele grupări anarhiste ar putea deveni violente în timpul acestor proteste, însă manifestațiile de sâmbătă au fost pașnice.
Polițiști răniți
Autoritățile au sporit măsurile de siguranță după ce vineri patru polițiști au fost răniți în urma unui atac cu un dispozitiv improvizat la Hendaye. Poliția a anunțat că 17 persoane au fost reținute pentru că și-au acoperit fețele în timpul protestelor, lucru interzis de legea franceză.
Reuters notează că la manifestații au participat oameni din toate colțurile Franței, dar și separatiști din Țara Bascilor, o regiune autonomă din Spania.
Summitul Grupului ţărilor puternic industrializate se desfășoară în perioada 24-26 august în staţiunea Biarritz, situată în sud-vestul Franţei. Uniunea Europeană va fi reprezentată de Donald Tusk, preşedintele în funcţie al Consiliului European, la reuniunea cu liderii ţărilor din G7 - Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite.
Preşedinţia actuală a G7, deţinută de Franţa, se axează pe combaterea inegalităţilor, astfel că la summit sunt invitaţi şi lideri ai Uniunii Africane, reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional, ai Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, ai Naţiunilor Unite şi Băncii Mondiale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală