Data publicării:

Proteste violente în Tottenham, la periferia Londrei

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
tot
tot

Tottenham, un cartier situat la periferia de nord a Londrei, a fost sâmbătă teatrul unor proteste violente, marcate de jafuri şi incendierea unui autobuz, precum şi a două maşini ale poliţiei, informează AFP şi Reuters.

Actuala explozie a violenţei, cauzată de uciderea, joi, a unui bărbat în vârstă de 29 de ani în urma unui schimb de focuri cu membri înarmaţi ai forţelor de ordine este cea mai gravă înregistrată în ultimii ani în Tottenham. În 1985, această periferie londoneză a fost scena unor revolte sângeroase provocate de decesul unei femei din cauza unui atac de cord în timp ce casa îi era percheziţionată de poliţie.

Controlul asupra arterei principale din Tottenham a fost reluat cu greutate în cursul serii de către forţele de ordine atacate cu diverse proiectile de mulţimea furioasă.

Situat la peste 10 kilometri distanţă de punctele de atracţie turistică din centrul Londrei, Tottenham este una din zonele cele mai defavorizate din Anglia, în care aproape jumătate dintre copii trăiesc în condiţii de sărăcie, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel