Ploaia nu a fost un impediment pentru protestatarii care au fost prezenți din nou în Piața Victoriei. Dacă la ora 17:00, numărul de manifestanți se apropia de 30, spre orele 19:00, numărul lor a trecut de 200.
Printre cei care au protestat s-a aflat și Tudor Chirilă, care a postat un filmuleț pe contul său de socializare.
După câteva ore în care au stat în Piața Victoriei, protestarii au decis să meargă către Parlament. Înarmați cu vuvuzele și cu pancarte, ei se îndreaptă gălăgios către sediul legislativ, acolo unde urmează să continue protestul.
Protestul a fost convocat pe facebook.
Duminică e ziua în care trebuie să le spunem parlamentarilor, mai tare decât oricând: #VĂVEDEM! Și trebuie să îi facem să înțeleagă că, atunci când vor vota în plen amendamentele lui Șerban Niculae și Traian Băsescu (de fapt resuscitarea OUG 13), ochii noștri vor fi ațintiți asupra lor. Unii dintre ei au impresia că, dacă nu suntem în fața lor fizic înseamnă că nu suntem atenți. A venit vremea să le arătăm că nu e așa. De aceea, vă invităm să aduceți cu voi, la protest, o fotografie. Poate fi și de când erați mai tineri, poate fi și din profil, important e să vă reprezinte. Le prindem pe toate de gardul Palatului Parlamentului. "Zidul #VăVedem" va fi primul lucru pe care parlamentarii îl vor vedea luni, atunci când vor sosi la ședința de plen. Și vor ști că mii de oameni sunt, încă, acolo. Sfatul nostru e să prindeți fotografiile cu scotch de partea metalică sau să le sprijiniți de zid. În acest fel, nu putem fi acuzați de distrugere, iar imaginea finală va fi una de maxim impact, au scris organizatorii pe pagina de socializare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol