Data publicării:

Proteste în SUA. Chirieac: Întâmplarea face că am fost acolo

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Analistul politic Bogdan Chirieac a declarat că protestele din SUA, pornite de la uciderea lui George Floyd, vin şi pe fondul nemulţumirii generale şi a problemelor din economie. 

"America încearcă, de 50 de ani, cu putere să integreze minorităţile. Lucrurile mai apar la suprafaţă când şi când, aşa cum s-a văzut în Minneapolis, un oraş liniştit, foarte curat. Întâmplarea face că am fost acolo acum mulţi ani şi am stat destul de mult. Nu e un oraş cu probleme, cu criminalitate ridicată. Probabil, a fost un accident nefericit, cu un poliţist extrem de dur, care, în mod iraţional, nu a reacţionat la apelul uman pe care îl făcea George Floyd, să fie lăsat să respire.

Şi văd că lucrurile degenerează, inclusiv pe fondul nemulţumirii generale. America are aproape 30 de milioane de şomeri. Vorbim de cel mai bogat stat al lumii. Asta după COVID-19, după ce situaţia economiei americane înflorise, datorită măsurilor luate de Donald Trump. Poate ele nu au fost bune pentru economia globală, dar pentru SUA au fost bune. În campania electorală, el a candidat pentru postul de preşedinte al SUA, ăsta era şi sloganul, 'let's make America great again'. Nu a spus 'let's make China great again'. Dar i-a dat preşedintelui Iohannis şapca cu 'let's make Romania great again" şi probabil România va urma calea Americii dinainte de pandemie", a declarat Bogdan Chirieac la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel