Data publicării:

Proteste Franța. Alina Gorghiu dezvăluie diferențele față de manifestațiile din Piața Victoriei

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Alina Gorghiu
Alina Gorghiu

„ Este interesul României și al tuturor țărilor europene ca lucrurile să meargă bine în Franța”, susține Alina Gorghiu.

„Regret foarte mult să văd Franța trecând printr-o astfel de criză internă. Din ce am înțeles, intențiile Guvernului au fost pozitive, era vorba despre măsuri care vizau reducerea poluării și protecția mediului. Dar se pare că soluțiile propuse s-au dovedit impopulare și așa protestele au luat amploare. S-au mai adăugat și alte chestiuni sociale care țin de problemele interne din societatea franceză.

Lucrurile nu pot fi rezolvate decât prin dialog. Sper să fie acesta ultimul sfârșit de săptămână marcat de violență. Am văzut că Guvernul de la Paris a și anunțat că amână pentru 6 luni intrarea în vigoare a măsurilor contestate. Mesajele guvernanților au fost de deschidere și de unitate națională, mi se pare o abordare care va duce la o soluție de echilibru. Poate că discuțiile merg mai greu acum, la început, pentru că protestatarii nu sunt parte a unei structuri politice sau sindicale. Dacă ar fi fost, cred că situația ar fi putut să fie deja depășită.

Sunt diferențe față de protestele din România din ultimii 2 ani. La noi agenda pozitivă și reformistă era cea a străzii și revendicările erau de ordin politic. Românii au cerut moralitate de la guvernanți și menținerea parcursului pro-european al țării, au apărat independența justiției și statul de drept. În Franța este vorba în primul rând de chestiuni sociale. Deci măsurile prin care se va rezolva criza vor ține cont de acest aspect.

Tot diferit este și faptul că Guvernul francez este deschis dialogului. Premierul lor s-a și întâlnit încă de vineri cu reprezentanți ai protestatarilor. Din păcate, la București nu a fost tot așa, liderii PSD nici nu s-au gândit să se întâlnească cu cei care îi contestau. Contează mult faptul că guvernanții de la Paris nu au nimic de ascuns. Nu sunt în situația care a fost la București, să fie invocate anumite pretexte pentru o măsură contestată dar scopul adevărat să fie diferit.

Se vorbește despre modul de intervenție autorităților franceze. În primul rând am remarcat o atenție dată de Guvern combaterii fenomenului de fake news, au fost postate instrucțiuni pentru cetățeni despre cum pot verifica informațiile de pe net. Măsură corectă: alături de dialog, celălalt factor care îi va scoate din criză va fi o informare corectă a publicului.

Referitor la ceea ce a fost în stradă? Violența nu ajută cu nimic. Am văzut imaginile transmise de televiziuni și am citit că și în Franța sunt oameni politici care spun că au fost reacții disproporționate sau nejustificate din partea forțelor de poliție. Sunt și ziariști care spun că au fost loviți. De aceea cred că vor exista și analize făcute de autoritățile franceze. Din ce am observat, intenția poliției a fost ca persoanele care s-au dedat la acte de violență sau de vandalism să fie extrase din stradă. Deci este totuși o diferență față de ceea ce a fost la noi pe 10 august.

Fie că este la Paris, fie că este la București, intervenția poliției trebuie să liniștească lucrurile protejând persoanele pașnice și eliminând persoanele turbulente. Din păcate, la București a fost exact invers – o manifestație care decurgea în ordine a fost perturbată grav tocmai de poliție și jandarmerie. Românii din Piața Victoriei doreau să atragă atenția guvernanților la ce se întâmplă rău cu aceasta țară, nu să pornească un război cu forțele de ordine, așa cum a încercat puterea să denatureze adevărul doar pentru a justifica ceea ce a urmat.

Și mai observ o diferență foarte mare: în Franța există o democrație consolidată, pe câtă vreme, România încă își caută calea spre o societate democratică. Înăbușirea violentă a oricărui protest din România este extrem de riscantă pentru că automat va avea drept rezultat reducerea la zero a vocii societății civile și netezește drumul spre involuție, nu spre evoluție.

Este interesul României și al tuturor țărilor europene ca lucrurile să meargă bine în Franța. În ciuda problemelor din țară putem avea o președinție rotativă de succes și eu cred că vom putea colabora foarte bine în acest sens cu Guvernul de la Paris. Franța are un rol major în Uniunea Europeană și partidele reprezentative de acolo susțin proiectul european. Urmează 6 luni importante, în care vor fi negocieri despre bugetul viitor și apoi urmează și alegerile pentru Parlamentul European. Societatea civilă din toate țările europene va avea un rol important, de aceea ea trebuie respectată. Este important ca în toate țările europene să existe primăvara viitoare o atmosferă de încredere în viitor. Evident, îmi doresc acest lucru în primul rând pentru România”, a declarat Alina Gorghiu pentru DCNews.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel