Manifestanții, majoritatea bărbați, purtau pancarte denunțând sosirea refugiaților și drapele germane în centrul Neumarkt, loc turistic principal din Dresda. Poliția nu a anunțat o estimare a numărului de manifestanți, notează AFP, potrivit Agerpres.
"Avem dreptul la patria noastră germană și la cultura noastră germană", se putea citi pe pancarta lui Uwe Friedrich, 46 de ani. "Musulmanii trebuie să părăsească Germania, cu excepția refugiaților de război, dar ei nu sunt mulți", a declarat acest bărbat care defilează în rândurile Pegida de la începutul mișcării, în octombrie 2014, menționează France Presse.
Instalat pe scena centrală, fondatorul Pegida (acronim pentru "Patrioți europeni împotriva islamizării Occidentului), Lutz Bachmann, inculpat vineri în Germania pentru incitare la ură, urma să se exprime la sfârșitul manifestației.
Manifestațiile Pegida de luni la Dresda au cunoscut o afluență tot mai mare anul trecut pentru a atinge 25.000 de persoane în ianuarie după atentatele din Franța contra săptămânalului Charlie Hebdo și unui magazin cușer. Mișcarea a pierdut din popularitate după aceea, mai ales după publicarea unei fotografii a lui Bachmann care îl imită pe Adolf Hitler.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Andreea și Cătălin Munteanu, instructorii care au pus țara pe podiumul mondial, la Părinți Prezenți
- Politicienii, afaceriștii și doctorii, la înghesuială cu alți deținuți în penitenciar. Șef Arest Central: Este ca la medic
- 1 Mai înainte de Paști, teroarea românilor. După cozi la mici urmează cozi la spovedanie