Data publicării:

Protestatara Lovin a dat buzna peste Barna și soția lui, la restaurant. Cât mai mâncați? - VIDEO

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto captură video Oana Lovin
foto captură video Oana Lovin

Protestatara Oana Lovin a intrat peste Dan Barna în restaurant și l-a luat la întrebări. 

”Barna, înspăimântat de mine, a refuzat să răspundă unor întrebări legitime. Dumnealui poate doar cu presa plătită și conferințe cu dedicație, altfel e mucles.Regret că la ce nervi aveam, nu l-am întrebat ce a făcut pentru românii noștri din Diaspora. Ăștia sunt “marii bărbați” de stat” a scris protestatara Oana Lovin, pe Facebook. 

”Haideți, domnu` Barna, mai mâncați mult, că alții n-au ce mânca acasă” a spus Oana Lovin în video, moment în care a întors camera și l-a arătat pe Dan Barna la un restaurant. Ea s-a dus peste co-liderul USR PLUS, Dan Barna, în restaurant, unde i-a spus ”Bună ziua, domnu` Barna, să aveți poftă!”. 

Oana Lovin l-a luat la întrebări pe Dan Barna, care a ignorat-o, în timp ce soția acestuia folosea un evantai: ”Cum e cu tragedia de la CFR? E o falsă isterie? Zeci de copii care au stat 26 de ore fără apă, fără mâncare, în căldură e o falsă isterie? De ce spune Comisia Europeană că ați umflat bugetul pe digitalizare în PNRR? Minte Comisia Europeană? Pe mine poate nu mă crede lumea, dar pe dvs, ce ziceți, Comisia Europeană minte? De ce vreți să închideți secția SIIJ, s-o scăpați pe doamna Clotilde de dosar? Ce ați căutat în secția de votare? Ați fost acolo ilegal, de ce ați fost acolo? Dacă făcea asta un PSD-ist, ce părere aveați? Nu vorbiți, domnule Barna? Parcă erați transparenți, vorbeați cu oamenii. De ce nu vorbiți? Vă întreb civilizat, niște întrebări de bun simț, românii trebuie să știe. ”

”L-ați văzut pe domnul Barna, nu răspunde, măcar i-am stricat ziua, unde vă prindem vă hăituim și noi, că ne-ați hăituit și voi pe noi, și țara asta, și pensionarii, și copiii, ați hăituit pe toată lumea. Ăsta este domnu` Barna. Ați văzut, mi-a dat ”bună ziua”. Adevărul e că ce să răspundeți, domnu` Barna, mai era nevoie să răspundeți ceva? Și tăcerea e un răspuns. N-aveți ce să răspundeți, n-aveți!” a spus Oana Lovin în continuare. 

Postarea a avut 42 de mii de vizualizări și peste 600 de comentarii. Cei mai mulți internauți o laudă pe protestatară pentru curajul ei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel