Concursul naţional de Titularizare 2020 a fost suspendat, potrivit unui Ordin de Ministru semnat de Monica Anisie. Pe perioada stării de alertă prelungite, se suspendă toate activităţile programate în calendarul de mobilitate al cadrelor didactice.
O profesoară de Cultură civică și Educație socială la Școala 150 a lansat un apel către colegii săi.
”Gata! Este prea mult! În ajunul înscrierii noastre pentru concursul de titularizare, după ce am alergat toți de nebuni și am adunat actele necesare (multe), ministerul educației (cu litere mici) decide să suspende examenul de titularizare, sub pretextul stării de alertă.
Deci, se amână pe termen nedefinit examenul de titularizare pentru care înscrierile s-ar fi putut face online, iar proba ar fi urmat să se desfășoare peste fix o lună (15 iulie), în condițiile în care elevii din clasele a VIII-a și a XII-a susțin examenele chiar acum, zilele acestea, bisericile, mall-urile și multe alte spații publice sunt redeschise, în spații închise ai voie să organizezi întruniri cu maxim 20 persoane etc.
Ah, iar actuala stare de alertă, pe care guvernul (cu g mic) a prelungit-o în mod anti-democratic fără aprobarea Parlamentului, va expira oricum pe 16 iulie (deci, exact când am fi dat noi titularizarea, sau la o zi după). Prin urmare, marea stare de alertă NU are nicio legătură cu un examen care ar fi trebuit susținut peste o lună, de vreme ce alte examene naționale se susțin chiar zilele acestea, iar întrunirile sunt permise inclusiv în spații închise (cu respectarea anumitor reguli).
Acum se suspendă concursul, probabil de tot pe anul acesta (așa cum se vehicula neoficial de prin aprilie), iar rezultatele vor fi următoarele:
1. Toți cei care s-ar fi înscris acum pentru prima dată în viață la titularizare vor rămâne fără loc de muncă din toamnă;
2. noi, toți ceilalți, vom rămâne pe aceleași posturi de anul trecut, inclusiv în cazurile în care școlile au refuzat explicit să ne prelungească pe încă un an contractele de muncă (astfel încât relația angajat-angajator, profesor-director de școală va fi... "minunată" pe tot anul școlar viitor - a rămâne pe un post unde tocmai angajatorul ți-a refuzat explicit prelungirea contractului, așa încât știi că nu ești dorit acolo);
3. în multe cazuri, vor rămâne complet fără locuri de muncă și profesorii care nu dau acum titularizarea pentru prima dată.
Ok, iar dacă totuși concursul se va da la un moment dat, la sfârșit de iulie sau în august, atunci:
1. presiunea psihologică asupra noastră va fi foarte mare, neștiind data examenului, neavând nicio certitudine, iar calitatea pregătirii va fi mult mai dificil de realizat, neștiind cât timp avem la dispoziție;
2. vom fi obligați să ne anulăm toate planurile pe luna august fiindcă, pe lângă titularizare, mai este și aflarea rezultatelor + eventuala depunere de contestații, participarea la ședințe publice de repartizare etc (prin urmare, în cazul meu, va fi vorba de anularea excursiilor planificate la mare și la munte în august, pentru care am făcut deja rezervările și unde ar fi urmat să merg cu întreaga familie, deci pierdere financiară nu doar pentru persoane, ci pentru familii întregi).
În aceste condiții, le propun colegilor mei profesori (inclusiv celor care nu sunt în sindicate...) să facem ceva: ori să protestăm într-o formă sau alta (concerte în aer liber se pot face cu 500 participanți, deci facem și noi o... manifestație cultural-artistică faină în fața MEN), ori să acționăm juridic pentru dreptul nostru la muncă (și probabil că varianta a doua este mai eficientă, dar cele două nu se exclud).
Haideți să NU mai rămânem pasivi!”, a fost mesajul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană