Data publicării:

Protest Piața Victoriei, lideri politici. Băsescu: A fost greşeala lor

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a declarat duminică seara, la B1TV, că din acest moment nu mai crede în sinceritatea protestelor din Piaţa Victoriei.

"A fost greşeala lor că s-au înhăitat cu politicienii în piaţă (ONG-urile şi societatea civilă - n.r.). Din acest moment nu mai privesc la această mişcare ca la o mişcare sinceră", a spus Băsescu. 

El a precizat că nu va participa la proteste alături de PNL.

"Noi avem în PSD un adversar, se pare, egal cu adversitatea PNL faţă de PMP, dar nu sufăr din cauza asta".

În opinia fostului şef, ONG-urile susţin continuarea politicii pe justiţie din timpul mandatului său. 

"Să-şi facă politica pe care o cred a fi necesară în momentul de faţă. Ce fac cei 10.000 din piaţă este să susţină politica justiţiei făcută în mandatul meu, că asta cer, să nu se schimbe. Eu nu am motive de nemulţumire. Ar putea să se uite şi PSD-ul, care a acuzat tot timpul politica justiţiei din timpul mandatului meu, ar putea să privească faptul că şi acum, la 3 ani după ce mi-am terminat mandatul, este susţinută. Ei şi-au luat drumul lor. (...) Aceste ONG-uri susţin continuarea politicii din timpul meu", a adăugat fostul preşedinte. 

Traian Băsescu a mai arătat că ar exista o "duplicitate" a PNL, despre care a spus că votează alături de PSD. El a dat ca exemplu votul din Camera Deputaţilor pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel