PROTEST Negulescu. Oamenii, în stradă! ”Își merită locul după gratii”
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Mircea Negulescu, fost procuror la DNA Ploieşti, a fost reţinut miercuri de Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ).

În acest context se anunță un protest joi, 16 iulie, începând cu ora 11.00, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție. ”Mircea Negulescu isi merita locul dupa gratii pentru uriasele ilegalitati savarsite in zeci de dosare masluite la DNA Ploiesti”, se arată în descrierea evenimentului anunțat pe Facebook.

Mircea Negulescu, fost procuror la DNA Ploieşti, a fost reţinut miercuri de Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), în legătură cu modul în care a instrumentat două dosare, respectiv a falsificat probe şi a constrâns şi corupt mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, procurorii SIIJ au dispus miercuri efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea lui Mircea Negulescu pe o durată de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de cercetare abuzivă (6 infracţiuni), represiune nedreaptă (4 infracţiuni), instigare la represiune nedreaptă în modalitatea participaţiei improprii, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, fals intelectual, abuz în serviciu (4 infracţiuni) şi constituirea unui grup infracţional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel