Data actualizării:
Data publicării:

Protest la sediul PSD. Cuplurile gay își cer drepturile

Autor: Andreea Marinas | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un protest al comunității LGBT a avut loc ieri la sediul PSD după ce  senatorul social-democrat Ioan Deneș a declarat că i se încalcă libertatea dacă un cuplu gay se ține de mână pe stradă. 

Aproximativ 30 de persoane, membri și susținători ai comunității LGBT din România au protestat, sâmbătă, în fața sediului PSD din Capitală, față de declarațiile senatorului social-democrat Ioan Deneș.

Deneș a declarat recent că i se încalcă libertatea dacă un cuplu gay se ține de mână pe stradă. 

Evenimentul, organizat sub numele ”Plimbare fără discriminare”, a început la Muzeul Antipa, în jurul prânzului, și a continuat cu un marș până la sediul PSD de pe bulevardul Kiseleff, scrie presa locală.  

„Este vorba despre un proiect nou pe care îl susțin. Eu, care am un băiat de patru ani, îmi doresc ca el să nu vadă persoane de același sex ținându-se de mână și sărutându-se în mijlocul străzii. (...) Când ești creștin-ortodox și ții cont de tradițiile strămoșești nu poți accepta astfel de lucruri. Eu am semnat, alături de alte câteva sute de mii de membri PSD scrisoarea Coaliției pentru Familie, susținem lucrul acesta, nu vreau ca băiețelul meu să vadă persoanele respective ținându-se de mână în public. Ei sunt liberi să aibă acest comportament în intimitate”, a declarat duminică secretarul general adjunct al PSD Codrin Ștefănescu la Antena 3.

[citeste si]

„Domnii Ioan Deneș și Codrin Ștefănescu ar trebui să știe că nu reprezintă partidul Noua Dreaptă și că n-ar trebui să pună, de asemenea, mâna pe carte, și să studieze Constituția și legislația din România, dacă n-au măcar bunul simț și că nimeni, fie majoritar fie minoritar din punct de vedere sexual din țara asta, nu ar trebui să ceară voie de la partid pentru a se plimba pe străzile României fără să se simtă amenințați”, a declarat, tot la Antena 3, președintele ACCEPT România Cosmin Bebu-Vijianu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel