Data publicării:
Protest în Parcul Circului din Capitală
Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei anunţă organizarea unui protest sâmbătă, la ora 11,00, în Parcul Circului, pentru a atrage atenţia asupra scăderii nivelului apei în Lacul Circului, pe al cărui luciu bucureştenii pot admira în sezon lotuşi egipteni, plantă ocrotită de lege începând din 1931.
Într-un comunicat de presă, Primăria Capitalei a precizat că ALPAB face demersuri pentru încheierea unui contract de denisipare a puţului de alimentare, lucru care până în prezent nu s-a putut realiza din cauza aprobării cu întârziere a bugetului de stat pentru anul 2019.
Protestul a fost anunţat pe Facebook
Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei a anunţat protestul pe Facebook, subliniind că 'apa din lac este în continuă scădere'.
'Problemele legate de scăderea nivelului apei lacului, atât de iubit de oamenii din cartier, au apărut încă din 2009. Cauzele? Nu le ştim cu siguranţă. Ar putea fi colmatarea lacului, accesul mai dificil la pânza freatică, construirea a tot mai multe clădiri cu fundaţii adânci în zonă. Cum a fost menţinut nivelul apei? Prin pompare din puţul existent şi cu ajutorul unui aerator instalat pe lac pentru oxigenarea apei. Însă acum ne confruntăm cu o situaţie tragică: lacul este foarte scăzut, iar pompa şi aeratorul nu funcţionează din toamnă. (...) Vă aşteptăm la protest pentru a-i face pe cei responsabili de administrarea parcului să înţeleagă că noi, locuitorii din Cartierul Tei, iubim 'Oaza verde dintre blocuri' şi dorim ca lacul cu lotuşi roz, unic în Bucureşti, să nu dispară! Noi, copiii şi nepoţii noştri, cu toţii avem dreptul să trăim într-un cartier verde, cu aer curat', se arată în postare.
PMB a precizat că Lacul Circului este un lac natural alimentat din izvoare proprii iar în decursul anilor nivelul apei 'a suferit variaţii semnificative, fiind afectat din cauza construcţiilor cu fundaţii adânci' executate în apropierea Parcului Circului.
Scădere accentuată a niveului apei din lac
'O scădere accentuată a nivelului apei din lac a fost semnalată în perioada 2008 - 2009 când s-a executat construcţia din str. Dinu Vintilă nr. 11, care are o fundaţie de mare adâncime. La începutul anului 2009, ALPAB a încercat soluţionarea problemei solicitând sprijinul tuturor factorilor de decizie interesaţi: Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti - Ilfov, Apele Române - SGA Ilfov - Bucureşti, Agenţia de Protecţia Mediului Bucureşti, Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Municipiului Bucureşti, Primăria Sectorului 2, cât şi cu beneficiarul şi constructorul blocului de birouri din str. Dinu Vintilă nr. 11. Demersurile întreprinse de ALPAB nu s-au soldat cu rezultate concrete', se arată în comunicatul PMB.
Municipalitatea menţionează că Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bucureşti - Ilfov, instituţie abilitată să verifice întreaga documentaţie de execuţie referitoare la imobilul din str. Dinu Vintilă nr. 11, a citat următoarele din nota tehnică întocmită de SC Agisfor SRL, împreună cu expertul tehnic ing. Cezar Culiţă: 'În concluzie se poate afirma că scăderea nivelului apei din Lacul Circului este determinată de coborârea generală a nivelului pânzei freatice cauzată de reducerea precipitaţiilor din ultimul an şi nu are legătură cu epuismentele realizate din interiorul incintei etanşe a excavaţiei pentru execuţia fundaţiei imobilului. Din urmărirea nivelului hidrostatic al apei în puţurile piezometrice exterioare incintei din perioada de execuţie se constată o variaţie normală ce se înscrie în domeniul +/- 1m'.
Soluţia de urgenţă pusă în aplicare în 2009
Primăria Capitalei menţionează că soluţia de urgenţă pe care a pus-o în aplicare din luna mai 2009 a fost reactivarea unui puţ - foraj existent (construit pentru irigarea spaţiului verde din Parcul Circului), cu o adâncime de 50 de metri, 'care a alimentat lacul în ultimii zece ani, neţinând cont de existenţa construcţiilor aflate în execuţie şi nici de regimul precipitaţiilor, deficitar în ultimii ani'.
'În prezent, fenomenul de înnisipare a puţului a dus la arderea pompelor, astfel că în prezent ALPAB face demersuri în vederea încheierii unui contract de denisipare a puţului, cu o firmă specializată, lucru care până în prezent nu s-a putut face din cauza aprobării cu întârziere a bugetului de stat pentru anul 2019. De asemenea, ALPAB păstrează legătura permanent cu Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti - Centrul de Cercetare Ingineria Apelor Subterane, în vederea găsirii unor soluţii suplimentare pentru menţinerea unui nivel optim al lacului, mai ales că în acest lac a găsit condiţii prielnice de dezvoltare lotusul egiptean (Nelumbo nucifera), plantă ocrotită de lege începând din anul 1931', mai explică PMB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News