Protest împotriva corupţiei în Slovacia
Mii de persoane au mărşăluit joi împotriva corupţiei la Bratislava şi în alte peste 30 de oraşe din Slovacia, la un an de la uciderea jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak şi a logodnicei sale, relatează DPA şi Reuters.
Demonstraţii au avut loc sub sloganul 'Pentru o Slovacie dreaptă'. Conform organizatorilor, demonstraţii de solidaritate s-au desfăşurat de asemenea în mai multe oraşe din străinătate. Sub mottoul 'Pentru o Slovacie dreaptă' este reunit un grup de studenţi şi de ONG-uri, care a transmis într-un comunicat că a cerut o investigaţie corespunzătoare a crimelor şi un guvern de încredere. "Dacă vrem să avansăm, trebuie să cunoaştem numele celor care au ordonat această crimă monstruoasă", au spus organizatorii.
La 21 februarie 2018, jurnalistul de investigaţie Jan Kuciak şi logodnica sa Martina Kusnirova au fost împuşcaţi mortal în locuinţa lor, într-o execuţie în stil mafiot.
Kuciak scrisese recent despre legăturile între politică şi afaceri
Ultimul său articol despre posibile legături între presupuse clanuri mafiote italiene şi politicieni din guvernul slovac, publicat postum, a declanşat demonstraţii în masă care au dus în cele din urmă la demisia executivului şi a şefului poliţiei. Patru suspecţi se află în prezent în închisoare pentru aceste crime. Speculaţiile despre comanditarii crimei sunt numeroase, însă nu există concluzii clare. Scopul demonstraţiilor a fost de a spori presiunea pentru a garanta că investigaţiile continuă. Organizaţia Reporteri fără Frontiere i-a atenţionat pe politicienii slovaci să nu încerce să influenţeze investigaţiile.
Vezi şi: De ce după o vârstă timpul ”trece” repede. Observație-cheie
Jurnaliștii România TV, audiați din nou la Parchet
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News