PROTEST Cotroceni. Băsescu: Să plece Kovesi? Este o prostie!
Traian Băsescu a răspuns, la România Tv, întrebărilor legate de protestul care s-a desfăşurat la Palatul Cotroceni, "protestul portocalelor" împotriva preşedintelui Iohannis.
"La mine au venit oierii, am ieșit la ei, am ieșit și cu alte ocazii (la proteste - n.r.). Eu aș pleca de la geneza acestui tip de protest. Totul pornește dintr-o radicalizare. Săptămâna aceasta, doamna Kovesi şi domnul Iohannis au dat o tuşă foarte groasă. Dacă doamna Kovesi ne-a explicat cât de perfect este DNA-ul, domnul preşedinte Iohannis a venit şi n-a lăsat nicio undă de echivoc: are acelaşi punct de vedere cu şefa DNA", a zis Traian Băsescu.
"În mod evident, preşedintele Iohannis s-a situat pe o poziţie excesiv partizană, în opinia mea, şi acest lucru trebuie corectat imediat. Tot ce avea de făcut era să-şi facă atribuţiunea de a veghea la buna funcţionare a instituţiilor statului şi să meargă în CSM. Acum trebuie spus şi celălalt aspect: preşedintele Iohannis este posibil să simtă nevoia să apere instituţiile care ţin de justiţie, dar - subliniez: procurorii nu sunt justiţie, justiţie sunt judecătorii; procurorii sunt agenţi ai statului, până la urmă, chiar dacă se numesc magistraţi - probabil a simţit nevoia să apere DNA-ul, în mod nejustificat, de data aceasta, în condiţiile în care l-a simţit sub un asalt", a mai zis fostul președinte.
[citeste si]
Întrebat dacă declaraţiile lui Klaus Iohannis pot fi o încălcare a Constituţiei, Băsescu a spus:
"Doamnă, ieşeam eu cu Constituţia-n mână (la proteste - n.r.), dar la ce Dumnezeu mi-a folosit că tot am fost suspendat de două ori. Aşa că...! Şi eu am apărat tot timpul şi Parchetele şi instanţele, aşa că mi-e foarte greu să critic la Iohannis exact ce am făcut eu. (...) Să nu credeţi cumva că în instanţele de judecată nu sunt probleme! Sunt judecători care, practic, nu judecă, ci execută. Execută inculpaţi. Aici să nu aveţi dubii. Aici trebuie făcute intervenţii legislative, iar PSD-ul să nu se concentreze pe un obiectiv minor; obiectivul minor este să plece Kovesi. Este o prostie! Nu asta rezolvă problemele justiţiei. (...) Nu mai au curaj să finalizeze Legile Justiţiei, nu mai au curaj să se apuce de modificarea Codului penal, cu cele peste 60 de hotărâri ale CCR legate de neconstituţionalitatea unor articole din Cp şi Codul de procedură penală."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News