Protest al șoferilor în județul Iași, din cauza drumurilor degradate
Mai mulți șoferi din județul Iași s-au revoltat cu privire la starea degradantă în care se află DJ 244D.
Mai mulţi conducători auto protestează, duminică, pe DJ 244D, care face legătura cu judeţul Iaşi, din cauza stării proaste în care se află artera rutieră pe teritoriul judeţului Vaslui, scrie Agerpres.
Protestatarii reclamă faptul că bucata din DJ 244D care se află pe raza judeţului Iaşi arată foarte bine, iar partea aferentă judeţului Vaslui este deteriorată, drumul fiind greu practicabil din cauza gropilor.
Ce spun șoferii nemulțumiți
"Ne-am adunat aici din cauza stării drumului judeţean aflat la limita de judeţ, către Podul Oprii, o porţiune de 3 kilometri lăsată uitării, programată probabil pentru campaniile electorale, căci doar atunci se construieşte câte ceva. Oamenii sunt nemulţumiţi, nu mai avem nici măcar autobuz care să facă legătura de la Huşi către Iaşi. Nici autobuzul nu mai circulă din cauza stării acestui drum. Pe partea construită de Consiliul Judeţean Iaşi, drumul este mai bun şi decât cel care face legătura între Iaşi şi Vaslui, pe când noi suntem lăsaţi uitării. Pot confirma toţi şoferii că pe această porţiune de drum se circulă cu maximum 10 kilometri pe oră, drumul e plin de gropi, de noroaie şi nu numai asta, nu este curăţat niciun tub de scurgere a apei. Urmează să fac pentru asta o înştiinţare la Garda de Mediu", a declarat preşedintele Asociaţie "Voluntarii Buneşti - Avereşti", Constantin Iftene.
Acesta a precizat că locuitorii din zonă au primit asigurări din partea autorităţilor că bucata de drum va fi modernizată odată cu porţiunea aflată pe teritoriul judeţului Iaşi, dar că acest lucru nu s-a întâmplat.
Maramureş: DJ 186, principalul drum spre staţiunea Borşa şi trenul Mocăniţa, reabilitat şi modernizat
Lucrările de reabilitare a drumului judeţean DJ 186 Bârsana - Săcel, unul dintre cele mai solicitate drumuri de către turiştii români şi străini pentru a ajunge în staţiunea montană Borşa (Munţii Rodnei) şi la trenul Mocăniţa (Munţii Maramureşului), sunt aproape de final, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Ionel Bogdan.
"Lucrările de reabilitare şi modernizare a unuia dintre cele folosite drumuri de către turiştii români şi străini sunt aproape gata, iar la jumătatea lunii septembrie ar putea avea loc recepţionarea lucrării. Suntem în faza de pregătire a documentelor pentru această lucrare. Prin modernizarea şi reabilitarea, uneori în întregime, a infrastructurii rutiere, consider eu, creştem siguranţa traficului rutier de toate categoriile din judeţ, dar oferim şi condiţii mult mai bune de trafic pentru cetăţeni şi, totodată, contribuim la dezvoltarea unei componente economice importante, industria locală a turismului", a spus Ionel Bogdan.
Potrivit acestuia, CJ va continua reparaţia şi modernizarea altor tronsoane de drumuri judeţene. Întreţinerea drumurilor judeţene se află în administraţia Societăţii Judeţene de Drumuri şi Poduri Maramureş care deţine în portofoliu aproape 800 de kilometri de drumuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News